Lungmetrajul „Anul Nou care n-a fost”, distribuit de Forum Film, ocupă primul loc în box office, după încasările din primul weekend de lansare (peste 545000 lei), conform datelor publicate de Cinemagia.
„Ne bucurăm că spectatorii au ales să vină la cinema în număr mare să vadă filmul românesc scris, regizat și produs de Bogdan Mureșanu, care ne-a impresionat profund și pe care îl recomandăm tuturor, din toată inima. Premiile obținute până acum, cronicile internaționale pozitive și reacțiile frumoase primite de la publicul românesc, precum și selecțiile în festivaluri internaționale completează aplauzele meritate de întreaga echipă care a contribuit la realizarea acestei producții impresionante.” – spune Andreea Zidaru, General Manager Forum Film.
Celor patru premii obținute la Festivalul Internațional de film de la Veneția (Cel mai bun film al secțiunii Orizzonti, Premiul FIPRESCI pentru Cel mai bun film, Premiul Bisato d’Oro 2024 pentru Cel mai bun scenariu și mențiunea specială pentru imagine Authors under 40 „Valentina Pedicini” acordată directoarei de imagine Boróka Biró), li se adaugă și un premiu obținut ieri la București – Premiul Special al Juriului Bucharest International Film Festival.
Spectatorii din România pot viziona filmul în peste 8o de cinematografe din 42 orașe.
„Anul Nou care n-a fost” face parte din programul cinematografelorCinema City, Cineplexx, Happy Cinema, Inspire Cinema, Cinema One, Movieplex & Hollywood Multiplex, Palace Oradea, Cityplex, RADEF. De asemenea, filmul poate fi vizionat în cinematografele Elvire Popesco și Cinemax Veranda – București, Unirea – Botoșani, Dacia – Bistrița, Cultural - Călărași, Victoria și Arta – Cluj-Napoca, Melodia – Dorohoi, Pacea - Gherla, Ateneu – Iași, Csiki Mozi – Miercurea Ciuc, Capitol – Onești, Trivale – Pitești, Cine Gold și Ion Besoiu – Sibiu, Carpați – Sinaia, Mara - Sighetu Marmației, Independența – Târgoviște, Victoria și Timiș – Timișoara și Scala – Zalău.
În Chișinău filmul poate vizionat la: Cineplex Mall, Loteanu și Happy Cinema.
Spectatorii din Brașov se vor putea întâlni cu o parte din echipa filmului pe 5 octombrie, de la 19:30, la Centrul Cultural Reduta, în cadrul Caravanei TIFF Unlimited și pe 6 octombrie, la Cinema City.
În Sibiu, filmul face parte din programul ESTE Film Festival, unde va rula pe 9 octombrie, ora 20:00, la Centrul Cultural Ion Besoiu.
Pe 13 octombrie, de la ora 18:00, va avea loc proiecția specială de la Cinema Ateneu Iași.
„Anul Nou care n-a fost” se află pe lista filmelor eligibile pentru nominalizare lapremiile Academiei Europene de Film (European Film Awards), ediția 34.
Premiera nord-americană a filmului a avut loc la Festivalul Internațional de Film de la Vancouver, Canada. „Anul Nou care n-a fost” va călători în Elveția, fiind selectat la Festivalul Internațional de la Zurich (proiecțiile vor avea loc pe 6, 7, 9 și 13 octombrie) și va ajunge în Germania pe 16 octombrie, în cadrul B3 Festival of the Moving Image din Frankfurt.
Filmul va reveni în Italia, în cadrul festivalului „Venezia a Napoli. Il Cinema Esteso” (22-27 octombrie).
Din distribuția filmului fac parte: Adrian Văncică, Iulian Postelnicu, Emilia Dobrin, Mihai Călin, Nicoleta Hâncu, Andrei Miercure, Manuela Hărăbor, Ioana Flora, Ada Galeș, Victoria Raileanu, Elvira Deatcu, Marian Râlea, Vasile Muraru, Ion Sapdaru, Mircea Andreescu, Radu Gabriel, Vlad Ionuț Popescu, Theodor Șoptelea, Răzvan Vasilescu, Ioan Paraschiv, Doru Cătănescu, Gabriel Spahiu, Angel Popescu, Nicodim Ungureanu, Ilinca Hărnuț, Sorin Cociș, Marius Damian, Marian Adochiței, Dana Voicu, Afrodita Androne, Virgil Aioanei, Luca Toma și mulți alții.
Boróka Biró și Tudor Platon semnează imaginea, iar Vanja Kovacevic și Mircea Lăcătuș au realizat montajul. De sunet s-au ocupat: Alex Dragomir, Iolanda Gârleanu; de montaj, design & mixaj sunet: Sebastian Zsemlye/Raza Studio.
Iulia și Victor Fulicea au realizat scenografia, iar Dana Anghel, Iulia Roșeanu și Domnica Bodogan s-au ocupat de costume, machiaj, respectiv coafura. Casting: Viorica Capdefier.
Mai multe detalii pe canalele social media: Facebook - Instagram
TRAILER: https://youtu.be/GlTw6_3Ue_U
„Anul Nou care n-a fost” a fost realizat în co-producție cu: SRTV (Societatea Română de Televiziune), All Inclusive Films (Serbia) și în asociere cu Chainsaw Europe.
Ada Solomon, Viorel Chesaru, Vanja Kovacevic, sunt coproducătorii filmului, iar Irina Enea, Bogdan Luca și Adriana Bumbeș sunt producătorii executivi ai filmului.
Producători asociați: Theo Nissim, Claudia Nedelcu Duca, Dan Burlac, Adrian Văncică.
Proiect cultural finanţat de: Ministerul Culturii, Centrul Național al Cinematografiei, Institutul Cultural Român, Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică, DACIN SARA, UCIN.
Realizat cu sprijinul: Creative Europe Media
Parteneri: Conceptual Lab by Theo Nissim, NORD, Grupul Medical Provita, BDG, Liliac, Cinema City, Emergency Medical Home, Fan Courier, Happy Cinema.
Mulțumiri: Electrecord, Universitatea Politehnică București, Compania Municipală Parking, Fundația 9 BRD, Teatrul Nottara.
Partener media principal: Radio Guerrilla
Parteneri media: Nostalgia, Cărturești; Zile și Nopți; Cinemap; Cinepub; Psychologies; Like 5; Weekend Adevărul; Pagina de media; News.ro; Cinefan; Cinefilia; Daily Magazine; Filme-cărți; Gen, știri; IQads; Smark; Happening, Happy Fish; Haute Culture; Liternet; Movienews; Observator Cultural; Playtech; Revista FILM; Revista Golan; Urban.ro, Ziarul Metropolis; Bookhub, Bumper.Club, Bazar de muzică, Cinemaraton.