Anul Cultural România - Italia 2026: Corul Madrigal concertează în cele mai importante catedrale din Florența și Bologna

Anul Cultural România - Italia 2026: Corul Madrigal concertează în cele mai importante catedrale din Florența și Bologna
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

În perioada 19 – 26 aprilie 2026, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, se află în Italia cu o serie de producții la Pompei, Florența și Bologna, în cadrul programului oficial al Anului Cultural România – Italia 2026.

Corul Madrigal reîntâlnește publicul italian și comunitatea românească din Italia în cadrul a două concerte extraordinare de muzică sacră, găzduite în unele dintre cele mai prestigioase spații culturale ale Europei: Bazilica Santa Croce din Florența și Bazilica San Petronio din Bologna. În premieră absolută, situl orașului antic Pompei și iconicul Palazzo Vecchio din Florența devin decorurile unor noi videoclipuri Madrigal.

Turneul Madrigal în Italia este organizat de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, cu sprijinul important al Ambasadei României în Republica Italiană, al Ministerului Culturii și al Ministerului Afacerilor Externe.

ADVERTISING

PROGRAMUL TURNEULUI MADRIGAL ÎN ITALIA 2026

  •  20 aprilie | POMPEI

Filmarea videoclipului „Arhaisme” în orașului antic Pompei. Conservat aproape intact după ce a fost acoperit de cenușa vulcanului Vezuviu la începutul erei noastre, situl găzduiește filmarea unei noi producții media marca Madrigal, pe muzică semnată de Sigismund Toduță, compozitor contemporan ce valorifică elemente din muzica veche românească, reinterpretate printr-un limbaj modern. Videoclipul continuă seria multimedia a Corului Madrigal, „Muzică contemporană românească în spații antice universale”, ce pune în dialog creația românească contemporană și patrimoniul mondial.

  •  22 aprilie, ora 21:00 | FLORENȚA

Concert extraordinar Madrigal la Bazilica Santa Croce din Florența, monument emblematic al Renașterii italiene, parte a patrimoniului mondial UNESCO, veritabil panteon al valorilor culturale ale Italiei, loc de odihnă pentru personalități precum Michelangelo, Galileo Galilei și Niccolò Machiavelli. Arhitectura sa armonioasă și acustica de excepție oferă un cadru de înaltă ținută pentru un program ce reunește creații sacre românești și internaționale. Acces pe bază de REZERVARE.

ADVERTISING
  •  23 aprilie | FLORENȚA

Filmare la Palazzo Vecchio din Florența. În spațiul iconicului edificiu dedicat guvernării Florenței, Corul Madrigal filmează videoclipul celebrei lucrări renascentiste „Vezzosette ninfe e belle”, scrise de compozitorul italian Giovanni Gastoldi. Considerată imnul neoficial al Corului Madrigal, compoziția a fost interpretată de ansamblul din România pe cele mai importante scene ale lumii încă de la înființarea sa, în anul 1963.

  •  25 aprilie, ora 19:30 | BOLOGNA

Concert extraordinar Madrigal la Bazilica San Petronio din Bologna, unul dintre cele mai mari lăcașe de cult din Europa. Corul Madrigal prezintă creații sacre românești și italiene, într-un spațiu impresionant, cu o capacitate de peste 1.000 de spectatori. Acces pe bază de REZERVARE.

De-a lungul istoriei sale, Corul Madrigal a susținut un total de 23 de turnee în Italia, devenind un simbol al diplomației culturale româno-italiene. Primul turneu, în 1967, a fost considerat o adevărată revelație artistică și a fost urmat de o prezență constantă a ansamblului pe scenele Italiei. În 2026, Turneul Madrigal în Italia continuă tradiția de excelență internațională a ansamblului. Sub conducerea dirijoarei Anna Ungureanu, Corul Madrigal își reafirmă vocația de ambasador cultural al României și de mesager al păcii și armoniei în lume.

ADVERTISING

Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” | Dirijor ANNA UNGUREANU | Regia EMIL PANTELIMON | Sunet: GABRIEL SCÎRLET, ALEXANDRU ZAHARENCU | Multimedia: MIRCEA CONSTANTINESCU, DANIEL FERARU, ZSOLT PORTIK, ANDREI ȚONEȘ, TEODORA UNGUREANU | Coordonator Programe Internaționale IRINA CRISTINA VASILESCU 

Turneul Madrigal în Italia este organizat de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, cu sprijinul important al Ministerului Culturii, Ministerului Afacerilor Externe, Ambasadei României în Republica Italiană, Consulatului General Onorific al României pentru Toscana, Consulatului General al României la Bologna și al partenerilor Parco Archeologico di Pompei, Fondo Edifici di Culto, Comune di Firenze, Opera di Santa Croce, Comunità dei Frati Minori Conventuali della Basilica di Santa Croce, Basilica di San Petronio Bologna. 

Parteneri media: AGERPRES, Agenția de cArte, Amos News, Bookhub, București Business, B1 TV, B365, București FM, Digi24, Euronews România, Europa FM, Itsy Bitsy, Leviathan, Munteanu recomandă, Prima News, Radio France Internationale România, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio Trinitas, Revista Biz, Romania Journal, spotmedia.ro, TVR Cultural, Zile și Nopți

CORUL MADRIGAL

Fondat în anul 1963 de legendarul muzician și dirijor Marin Constantin (1925 – 2011), Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a devenit un reper al vieţii muzicale și diplomaţiei culturale. 

Corul Madrigal este definit prin sonoritatea sa specifică, tehnica non-vibrato, amplasamentul stereofonic în scenă și costumele impunătoare. Repertoriul său este îndreptat către Renaștere, muzica preclasică și clasică, Romantism, muzica bizantină și creaţia contemporană românească și universală. Prezenţa scenică și componenţa ansamblului au fost în permanenţă rafinate, performanţa sa fiind comparată de critici cu „o vioară Stradivarius în mâna lui Paganini”. 

Distins cu numeroase premii internaționale, Corul Madrigal a fost prezent pe cele mai importante scene ale lumii, cu mii de concerte și spectacole. În noiembrie 2016, Madrigalul a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum și Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summit-ului Global de Religie, Pace şi Securitate. 

Turneele internaționale susţinute în ultimii ani de Corul Madrigal, dirijat de Anna Ungureanu, au îmbogăţit amprenta spirituală și culturală românească în întreaga lume, de pe Coasta de Vest a Statelor Unite ale Americii până în arhipelagul nipon.