WTA a analizat semifinala dintre Halep și Swiatek: Unde s-a făcut diferența

WTA a analizat semifinala dintre Halep și Swiatek: Unde s-a făcut diferența

Iga Swiatek a ajuns la zece victorii consecutive în circuitul WTA cu succesul înregistrat în meciul cu Simona Halep din semifinalele Indian Wells 2022.

Site-ul oficial al WTA a analizat întâlnirea dintre cele două și a remarcat că Simona a avut de suferit atunci când nu i-a intrat primul serviciu.

Campioana de luna trecută de la Doha a câștigat două treimi din punctele jucate cu cel de-al doilea serviciu al Simonei, 14 din 21.

"Swiatek a preluat conducerea atunci când a returnat al doilea serviciu al Simonei, adjudecându-și două treimi din acele puncte, cu care a reușit cele cinci breakuri și a câștigat acest meci strâns", notează site-ul oficial al WTA.

ADVERTISING

Un meci cu adevărat echilibrat, pe care atât Swiatek, cât și Halep l-au numit foarte dificil.

"(meciul cu Halep) a fost cel mai greu. Din punct de vedere mental a fost cel mai dificil. M-a costat multă energie, cu siguranță" - Iga Swiatek

"A fost un meci foarte dificil. Ea a jucat foarte bine, în timp ce eu am avut câteva ocazii, dar nu am profitat de ele" - Simona Halep

7-6 (6), 6-4 este scorul cu care Iga Swiatek a avansat în premieră în finala turneului din California.

În ultimul act, Iga Swiatek o va întâlni pe Maria Sakkari, care în semifinale a trecut de campioana de anul trecut, Paula Badosa, cu 6-2, 4-6, 6-1.

ADVERTISING

Finala dintre Iga Swiatek și Maria Sakkari va avea loc duminică seara.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!