Walter Sabatini s-a convins de Cristi Chivu (45 de ani), antrenorul Interului.
Italianul l-a lăudat pe Chivu după succesul obținut de român pe banca lui Inter în Cupa Italiei și s-a declarat sigur că acesta va sta pe banca „nerazzurrilor” pentru mult timp.
Sabatini este de părere că antrenorul „a făcut magie” la Inter.
„Chivu va fi antrenorul lui Inter cinci ani de acum încolo. A făcut magie, lucrează cu și pentru club. A redresat corabia, și-a asumat o responsabilitate uriașă și i-a făcut pe jucători să creadă”, a declarat Walter Sabatini, conform presei din Italia.
Cristi Chivu are contract cu Inter până în vara lui 2027.
Cu Chivu pe bancă, Inter e lider în Serie A, cu 55 de puncte, de asemenea "nerazzurrii" s-au calificat în semifinalele Cupei Italiei.
