Vestea proastă pe care o primește Andrei Rațiu în Spania: ”Barcelona pare să fi uitat de el”

Vestea proastă pe care o primește Andrei Rațiu în Spania: ”Barcelona pare să fi uitat de el”
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fundașul dreapta al echipei naționale de fotbal a României, Andrei Rațiu era dat ca sigur transferat la FC Barcelona, din vară, după despărțirea de Rayo Vallecano, actualul club.

Tânărul de 26 de ani are șanse tot mai mari să plece de la Rayo Vallecano la finalul sezonului. Având o clauză de reziliere de 25 de milioane de euro de la Rayo, Rațiu ar fi fost urmărit de mari cluburi europene pe tot parcursul acestui sezon, cum ar fi Bayer Leverkusen, Liverpool, Manchester City, Atletico Madrid și Barcelona.

Catalanii însă, deși ei erau creditați cu șansa numărul 1 să îi obțină semnătura, ar fi renunțat la această afacere, din cauza sumei prea mari:

”Barcelona pare să fi uitat de Andrei Rațiu, care a fost cea mai convingătoare opțiune pentru a întări poziția de fundaș dreapta, poziție cu probleme probleme, neavând un înlocuitor de încredere pentru Jules Kounde. Joan Laporta și Deco l-au identificat pe român drept una dintre cele mai potrivite opțiuni. Rațiu s-a remarcat prin forma sa fizică incredibilă, soliditatea defensivă și priceperea în atac. Problema este prețul la care l-a evaluat clubul, care deja a declarat că nu intenționează să-i dea drumul și nici să ofere reduceri, urmând să solicite întreaga sumă stipulată în clauza lui de renunțare.

Pentru că nu vor negocia nicio ofertă și îi vor îndruma pe toți cei interesați de jucător să plătească cele 25 de milioane de euro prevăzute în contractul său, o sumă pe care catalanii nu sunt dispuși să o plătească. Ei consideră că sunt prea mulți bani pentru un jucător care, până la urmă, va juca doar un rol secundar, așa că au început să ia în considerare alte căi pentru flancul drept. Și aici a ieșit în prim-plan numele lui Dodo, un jucător care a fost urmărit îndeaproape anul acesta și care este una dintre cheile formei bune a Fiorentinei. A jucat practic în fiecare minut și a justificat suma de 15 milioane pe care au italienii au investit-o pentru a-l semna de la Shakhtar Donețk. Progresul său spectaculos l-a determinat să fie convocat la naționala Braziliei.

Barça îl urmărește cu atenție pe fundașul de 26 de ani, care ar fi puțin mai ieftin decât Rațiu. Chiar dacă nici echipa italiană nu are de gând să-l vândă și nu se va mulțumi cu mai puțin decât suma investită în urmă cu trei ani”, au notat spaniolii de la Don Balon.

Rațiu are o cotă de piață în prezent de 12 milioane de euro, bifând la Rayo 29 de meciuri în acest sezon, cu două goluri și trei pase decisive.

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!