Tenismenul american John Isner a publicat un mesaj controversat pe contul de Twitter despre cei care se autoizolează în încercarea de a se feri de Covid-19.
Isner i-a numit pe aceștia ‘coronafrați’ și spune că nu va sta închis în casă, preferând să joace în continuare tenis.
"Coronafraților, voi puteți să stați în pivniță cât doriți! Eu aleg să-mi trăiesc viața, să joc și să promovez sportul pe care îl iubesc într-o manieră sigură", a scris John Isner pe Twitter.
Mesajul publicat de Isner a stârnit numeroase controverse în lumea tenisului, iar americanul a fost criticat.
Printre cei care au afirmat că Isner nu are dreptate se află și jurnalistul Ben Rothenberg de la New York Times.
"Dacă să pui grijile medicale deasupra banilor, sportului și a distracției face pe cineva să fie 'coronafrate', atunci considerați că și eu sunt un 'coronafrate'", a comentat acesta.
John Isner a câștigat din tenis aproape 20 de milioane de dolari, a ajuns cel mai sus pe locul 8 în clasamentul ATP și este recunoscut pentru serviciul său puternic.