Unul dintre cei mai importanți jucători de la CFR Cluj, Meriton Korenica este dorit în această vară de marile forțe ale campionatului din România.
Jucătorul kosovar de 29 de ani este urmărit în primul rând de italienii de la Monza, care au promovat recent în Serie A, dar și de FCSB, Rapid, sau chiar de noua campioană Universitatea Craiova, după cum a relatat presa din țara natală a lui Korenica.
CFR Cluj nu va mai renunța însă la jucători titulari, decât dacă vine o ofertă greu de refuzat. Iar patronul Ioan Varga a lămurit situația contractuală a lui Korenica:
„Nu am primit nimic, nu ne-a căutat nimeni. Și, oricum, Korenica nu pleacă așa de ușor. Nu este de vânzare decât dacă primesc prețul corect. Adică 2 milioane de euro. Altfel, nu discutăm!
Este unul dintre cei mai buni jucători din țară. Noi am renunțat la jucătorii la care am crezut de cuviință și am adus alții mai buni. Și vom mai aduce în zilele viitoare”, a declarat Varga pentru Gazeta Sporturilor.
Korenica are o cotă de piață de 3 milioane de euro, încheind sezonul trecut cu 12 goluri și opt pase decisive. El se află la CFR Cluj din vara lui 2024, bifând 100 de meciuri și 24 de goluri pentru ardeleni.
D.A.
