Un star al fotbalului mondial a fost suspendat pentru rasism

Un star al fotbalului mondial a fost suspendat pentru rasism
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Atacantul uruguayan Edinson Cavani, de la Manchester United, a fost suspendat trei jocuri şi amendat cu 100.000 de lire sterline de Federaţia engleză de fotbal, după ce a recunoscut că a folosit un termen rasist, a anunţat forul britanic, joi, citat de Reuters.

Fotbalistul sud-american a folosit cuvântul ”negrito” într-o postare pe Instagram, luna trecută, după victoria cu Southampton, din 29 noiembrie, înainte de a o şterge şi a-şi cere scuze.

Cavani va rata meciurile pe care United le va juca în campionat cu Aston Villa, în semifinalele Cupei Ligii cu Manchester City şi în Cupa Angliei cu Watford, din cauza acestei suspendări.

ADVERTISING

''Un comentariu postat de atacantul lui Manchester United pe Instagram a fost insultător, abuziv, nepotrivit şi a afectat imaginea jocului, încălcând regula E3.1 a FA'', a precizat federaţia engleză în comunicat.

Cavani va trebui să urmeze şi un curs de ''educaţie faţă în faţă'' ca parte a pedepsei.

''În ciuda credinţei sale că trimitea un simplu mulţumesc drept răspuns unui mesaj de felicitare din partea unui prieten apropiat, Cavani alege să nu conteste acuzaţia'', a precizat United într-un comunicat, adăugând că uruguayanul nu este un rasist şi nici nu a avut vreo intenţie în acest sens.

ADVERTISING

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Apasă aici pentru a vedea toate știrile din sport de pe spotmedia.ro

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇