Unul dintre oficialii FRF intervine și el în scandalul legat de VAR dintre FRF și LPF, aflat în plină desfășurare în această perioadă în fotbalul românesc.
Chiar dacă implementarea sistemului de video arbitraj este cerută de majoritatea echipelor de Liga 1, lucrurile au tot trenat în ultima perioadă și responsabilitatea este pasată de la un for la celălalt.
Ultimul care a intrat în jocul declarațiilor este Mihai Stoichiță, care crede totuși că războiul dintre LPF și FRF va înceta în curând și dă chiar numele unei competiții în care se va implementa pentru prima dată VAR în România.El a mai precizat că și în cazul unei înțelegeri între conducătorii celor două foruri, implementarea nu va fi posibilă mai devreme de circa 8-10 luni.
”Am înțeles că ei își dau niște salarii exagerate pentru nivelul nostru. Am înțeles că sunt 2.000.000 de lei pentru 20 și ceva de angajați. Și ei vor să finanțăm noi acest proiect al VAR-ului. Cupa României e organizată de FRF și probabil că va fi prima care va beneficia de VAR.
Să zicem că ne înțelegem cu Liga și implementăm VAR, dar asta nu se va întâmpla decât după opt-zece luni. Arbitrii trebuie instruiți, vom pierde o brigadă de arbitri pe etapă, cei mai buni arbitri trebuie să stea în camera VAR. N-a spus nimeni că n-avem nevoie de VAR, ne dorim VAR. Dacă se va ajunge la o soluție între cele două foruri, introducerea sistemului va dura”, au sunat declarațiile lui Stoichiță, director tehnic al FRF, la televiziunea DigiSport.
Reprezentanții cluburilor din Liga 1 au hotărât în cadrul ultimei Adunări Generale, cea care a avut loc pe 4 martie, să se adreseze Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne pentru a fi mediat conflictul cu FRF pe tema arbitrajului Video.
D.A.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:
Bornă impresionantă atinsă de Cristina Neagu în Champions League, după victoria cu Râmnicu Vâlcea
Ana Bogdan s-a calificat pe tabloul principal la Dubai
Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro
Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.