Un jucător important își anunță plecarea de la CFR Cluj: "S-a terminat"

Un jucător important își anunță plecarea de la CFR Cluj: "S-a terminat"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un jucător important și-a anunțat plecarea de la CFR Cluj.

Este vorba despre atacantul Gabriel Debeljuh, care a intrat în ultimele luni de contract și nu a ajuns la un acord cu conducerea ardelenilor.

"Nu mi-au spus să revin la antrenament. Nu am ajuns la acord pentru noul contract. Au fost discuții, dar am rămas să aștept. Nu vreau să mă antrenez în spatele porții. Nu pot să merg cu echipa secundă să mă antrenez pe sintetic. Aș vrea să mă antrenez cu prima echipă. E important pentru mine să mă antrenez, dar mai bine rămân aici să fac pregătire cu preparatorul fizic. E nivel slab la echipa a doua, terenurile sunt proaste sau faci mai mult în sală. E greu așa. Vreau să rămân aici, cu prietena mea, să fiu bine și psihic", a spus Debeljuh pentru ProSport.

ADVERTISING

El a afirmat că CFR Cluj i-a oferit 15 mii de euro pe lună pentru a prelungi contractul, sumă pe care o consideră prea mică.

"Mi-au oferit minimul pe care îl puteau oferi. Sunt alți jucători care au venit liberi și nu au făcut nimic la CFR și câștigă mai bine. 5.000 de euro pe 3 ani. Eu am cerut 2000 în plus în primul an și 2500 în plus din al doilea an și 3000 în plus în al treilea an. Nu cer foarte mulți bani. Vreau un apartament normal, vreau condiții normale. Nu mai vrea Neluțu Varga. Așa a spus. S-a terminat acolo, dar nu e doar CFR singura echipă din lume", a mai spus Debeljuh.

ADVERTISING

Gabriel Debeljuh a marcat 33 de goluri în 103 meciuri pentru CFR Cluj.

El a intrat într-un conflict cu conducerea clubului după accidentarea gravă, acuzând că a fost păcălit.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!