Un jucător din naţionala României schimbă echipa din motive personale

Un jucător din naţionala României schimbă echipa din motive personale
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

nternaţionalul român Romario Benzar s-a despărţit de echipa italiană Perugia ”din motive personale”, a indicat pe site-ul său clubul din divizia a doua a campionatului de fotbal al Italiei.

„A.C. Perugia Calcio anunţă că fotbalistul Romario Benzar, cu acordul clubului alb-roşu, a părăsit cantonamentul de la Roccaporena din motive personale. Benzar nu va mai fi la dispoziţia primei echipe până la încheierea sezonului competiţional”, a precizat gruparea aflată pe locul 16, din 20 de formaţii, în eşalonul secund.

ADVERTISING

Fundaşul în vârstă de 28 de ani a avut doar trei apariţii în campionat pentru Perugia, o singură dată ca titular. Perugia l-a împrumutat în ianuarie de la Lecce, o nou-promovată în Serie A, care l-a achiziţionat vara trecută de la FCSB, pentru două milioane de euro. Benzar nu s-a impus la Lecce, având doar 3 meciuri în campionat şi unul în Cupa Italiei.

Benzar s-a născut la Timişoara pe 26 martie 1992 şi a crescut la Academia Hagi, debutând la FC Viitorul în 2010, pentru ca doi ani mai târziu să promoveze în Liga I. Romario Benzar a debutat în cupele europene în sezonul 2016/17, în Europa League, câştigând la finalul stagiunii titlul de campion al României cu echipa antrenată de Gheorghe Hagi. În vara anului 2017 s-a transferat la FCSB. A adunat 19 selecţii la echipa naţională a României.

ADVERTISING

Benzar a fost coleg la Perugia, echipă antrenată de Serse Cosmi, cu alt român, mijlocaşul Vlad Dragomir, internaţional de tineret.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇