Un fost fotbalist de la FCSB a murit la doar 19 ani

Un fost fotbalist de la FCSB a murit la doar 19 ani
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un fost fotbalist al FCSB, campioana României, a decedat la vârsta de doar 19 ani.

Printr-un comunicat oficial, FCSB a anunțat, vineri, decesul lui Luca Manolache, fost fotbalist al „roș-albaștrilor”.

„FCSB anunță cu tristețe decesul fostului jucător Luca Manolache, în vârstă de 19 ani. Clubul transmite condoleanțe familiei îndurerate de această tragedie. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, se arată în mesajul transmis de clubul "roș-albastru".

Luca Manolache era legitimat la Metaloglobus, după plecarea de la FCSB. În acest sezon, Luca Manolache a bifat doar trei partide în Liga 2.

Potrivit gsp.ro, Manolache era "sub tratament de mai bine de șapte, opt luni".

"Avea probleme serioase de sănătate, toate după un meci jucat în august anul trecut. Atunci i-a fost rău și-a început o serie amănunțită de analize.

Avea amețeli puternice, frisoane, transpira abundent, scuipa și avea scaun cu sânge… Era sub un tratament serios, dar din păcate a venit vestea asta șocantă", spun surse de la Metaloglobus, confom sursei citate.

Mihai Stoica îl lăuda în trecut pe Luca Manolache.

„Îl avem pe Luca Manolache. L-am văzut jucând la grupa de 2005 și mi-a plăcut un meci. L-am mai văzut un meci și am zis că vrea să-l văd cum se prezintă la prima echipă. Și s-a prezentat extraordinar.

E mijlocaș în genul Verratti. I-am întrebat pe Petrea, Pintilii și Ovidiu Petre și mă bucur că am reușit să găsesc un jucător care sunt convins că poate face pasul oricând la prima echipă”, spunea Mihai Stoica.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!