Turneul de tenis de la Wimbledon renunță la una din tradiţiile sale

Turneul de tenis de la Wimbledon renunță la una din tradiţiile sale
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Turneul de tenis de la Wimbledon a renunţat la una din tradiţiile sale şi începând cu 2022 va programa partide şi în prima zi de duminică, cea dinaintea optimilor de finală, care până acum era liberă, transmite AFP, care îi citează pe organizatorii englezi.

Wimbledon este singurul turneu de Grand Slam care respectă prima zi de duminică, cea dinaintea optimilor de finală, fază care se desfăşura integral în ziua de luni. Din 2022, partidele din optimi se vor juca pe durata a două zile.

Până în 1981, nu se juca duminica la Wimbledon, finala feminină fiind programată vinerea, urmată de cea masculină de sâmbăta.

ADVERTISING

Ian Hewitt, preşedintele All England Club, organizatorul Grand Slam-ului pe iarbă, a justificat decizia prin faptul că programarea tuturor meciurilor din optimi într-o singură zi ridică probleme importante, chiar dacă fanii apreciau acest sistem.

Turneul de la Wimbledon, care în 2020 a fost anulat din cauza pandemiei de coronavirus, este prevăzut în acest an între 28 iunie şi 11 iulie, iar organizatorii speră ca spectatorii să aibă acces în proporţie de 25% din capacitatea arenelor.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇