Transferul carierei pentru Vladislav Blănuță: Anunț oficial

Transferul carierei pentru Vladislav Blănuță: Anunț oficial
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Vladislav Blănuță (23 de ani), atacant care a fost și pe lista de transferuri a FCSB, a prins transferul carierei.

După ce a participat cu naționala României la EURO 2025 U21, Blănuță a fost vândut de FCU Craiova 1948 la Dinamo Kiev, în Ucraina, în ultima zi de transferuri.

Atacantul a semnat un contract valabil până în 2030 cu echipa din Ucraina.

”Vladislav Blănuță – noul jucător al lui Dinamo Kiev! Dinamo Kiev a semnat un contract pe 5 ani cu atacantul român în vârstă de 23 de ani, Vladislav Blănuță. Vladislav s-a născut pe 12 ianuarie 2002, la Hîncești (Republica Moldova). Are 1,93 m înălțime, evoluează pe postul de atacant central și joacă cu piciorul drept.

Și-a început cariera de junior în academiile din Cehia, Moldova și România. În 2019 a ajuns la academia clubului italian Pescara, unde în decembrie 2020 a debutat în Serie B pentru prima echipă. Pentru Pescara a bifat 6 apariții.

În septembrie 2022 a fost împrumutat la Universitatea Craiova 1948. După încheierea sezonului, transferul a fost definitivat, iar în vara lui 2023 a semnat un contract permanent cu clubul.

În sezonul 2023/2024 a jucat 31 de meciuri și a înscris 8 goluri. În stagiunea 2024/2025 a fost împrumutat la Universitatea Cluj, unde a adunat 37 de partide și 12 goluri.

La nivel internațional a evoluat pentru naționalele de juniori și tineret ale Moldovei. Din 2023 reprezintă România, pentru care a strâns deja mai multe apariții la selecționatele U20 și U21. Bine ai venit, Vlad!”, a transmis Dinamo Kiev.

Blănuță a marcat 12 goluri și a oferit patru pase decisive în toate competițiile sezonului trecut la U Cluj, echipă la care a fost împrumutat de olteni.

🔹Владіслав Бленуцe - гравець «Динамо»!✍🏻 ФК «Динамо» (Київ) підписав контракт із 23-річним румунським нападником...

Publicată de FC Dynamo Kyiv pe Marţi, 2 septembrie 2025

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!