FCSB a anunțat începerea negocierilor pentru transferul unui atacant.
În condițiile în care Denis Drăguș pare foarte greu de adus, cei de la FCSB au găsit un alt atacant, din străinătate, al cărui nume nu este cunoscut.
„Eu am un atacant la momentul acesta, azi mi-a dat Gigi ok-ul să începem negocierile. Cred că e mai bun, are și vârstă bună. Atacant străin, foarte bun”, a spus Mihai Stoica la Prima Sport.
FCSB îl mai are în lot doar pe Daniel Bîrligea ca atacant, în condițiile în care contractul lui Mamadou Thiam nu a fost prelungit.
Cei de la FCSB l-au dorit pe Denis Drăguș, dar salariul mare pe care acesta îl are în Turcia face mutarea aproape imposibilă.
FCSB l-a adus până acum doar pe Anderson Ceara și mai are un acord cu un fundaș dreapta din liga a doua franceză.
