Transfer de 1.5 milioane de euro la Universitatea Craiova: Campioana aduce un atacant francez

Transfer de 1.5 milioane de euro la Universitatea Craiova: Campioana aduce un atacant francez
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Universitatea Craiova face un transfer de 1.5 milioane de euro.

Campioana este foarte aproape de a-și asigura serviciile atacantului francez Simon Elisor, în vârstă de 26 de ani.

El a evoluat în ultimele două sezoane pentru Famalicao, formație ce a încheiat pe locul 5 în prima ligă portugheză.

Potrivit informațiilor publicate de Fanatik, campioana României s-a înțeles cu jucătorul și cu clubul portughez, iar transferul ar urma să fie realizat pentru aproximativ 1,5 milioane de euro.

Elisor a ajuns deja sâmbătă dimineață în cantonamentul Universității Craiova din Austria.

Atacantul francez va semna un contract pe trei ani, cu posibilitatea prelungirii pentru încă un sezon.

În stagiunea precedentă, Simon Elisor a disputat 33 de partide în toate competițiile pentru Famalicao, reușind un gol și două pase decisive.

Singurul său gol din sezon a fost înscris în august 2025, în succesul cu 1-0 împotriva celor de la Tondela. Ultima apariție oficială a avut loc pe 16 mai, în victoria cu Alverca, scor 1-0.

Înainte de experiența din Portugalia, Elisor a mai trecut pe la Ajaccio, Villefranche, Seraing, Laval, Metz și Troyes.

Cel mai bun sezon al carierei l-a avut în ediția 2021-2022, când îmbrăca tricoul celor de la FC Villefranche. Atunci a marcat de 22 de ori în 39 de meciuri disputate în liga a treia din Franța.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google