Tottenham a decis viitorul lui Radu Drăgușin

Tottenham a decis viitorul lui Radu Drăgușin
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Englezii de la Tottenham au decis viitorul lui Radu Drăgușin.

Britanicii se vor baza pe Drăgușin și din iarnă, chiar dacă nu l-au inclus pe lista pentru Liga Campionilor.

„Nu pleacă de la Tottenham. Ne-au comunicat că se bazează pe el și că îl așteaptă. Nu mi-a zis nimeni că s-ar schimba ceva. Ni s-a comunicat că face parte din viitorul lui Tottenham. Nu este nicio problemă.

A fost un accident pe teren, nu s-a accidentat pe stradă. Are o ambiție și o dorință mare în el. Așa a fost de mic. Chiar am văzut un interviu cu el în care spunea că mereu s-a bazat numai pe el și de câte ori i-a mers rău s-a antrenat mai tare”, a spus Florin Manea pentru Fanatik.

Radu Drăgușin s-a accidentat în luna februarie, într-un meci din Europa League.

El are contract cu Tottenham până în 2030.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇