Toni Petrea, despre debutul de sezon al FCSB și transferul unui atacant

Toni Petrea, despre debutul de sezon al FCSB și transferul unui atacant
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Anton Petrea, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că el şi jucătorii sunt încrezători înaintea debutului în noul sezon şi a precizat că doreşte să înceapă SuperLiga cu o victorie în partida cu Universitatea Cluj.

„Suntem optimişti şi încrezători înaintea debutului de sezon. Sper să începem sezonul cu dreptul, cu o victorie. Chiar dacă jucăm cu o echipă nou promovată, aceasta s-a întărit foarte mult, a adus jucători cu experienţă în Liga I şi în străinătate. Pot să spun că ei chiar formează o echipă experimentată pentru acest nivel. Trebuie să tratăm meciul foarte serios şi să avem în minte doar victoria”, a afirmat Petrea.

ADVERTISING

"Ce a fost sezonul trecut e deja istorie, am analizat ce nu a funcţionat. Noi în permanenţă ne perfecţionăm jocul pentru a elimina din greşelile făcute în trecut. Noi ne dorim acum titlul, avem în minte lucrul ăsta. Dar trebuie să luăm lucrurile pas cu pas pentru că e un campionat lung. E devreme de vorbit de aşa ceva, dar sigur că ne propunem să câştigăm campionatul. Grupele Conference League e obiectivul principal în momentul de faţă pentru că nu ne-am mai calificat de mult şi ar fi o performanţă pentru noi", a adăugat el.

ADVERTISING

Tehnicianul susţine că noua ediţie a SuperLigii va fi una mai puternică şi speră ca arbitrajul video să elimine suspiciunile.

"Noul sezon mi se pare unul interesant, au fost mişcări importante de jucători făcute de echipe. Au reapărut echipe de tradiţie în prima ligă şi prevăd o luptă interesantă la toate nivelurile SuperLigii. Sper ca arbitrajul video să fie benefic fotbalului. Poate aşa mai dispar din discuţii şi suspiciuni, aşa sper", a spus acesta.

Atacantul Andrei Dumiter s-a accidentat la un antrenament şi va fi indisponibil cel puţin două luni, a dezvăluit antrenorul.

ADVERTISING

"Vom vedea dacă mai aducem un atacant. Într-adevăr, zilele trecute la un antrenament Dumiter s-a accidentat destul de serios din câte se pare. S-a dovedit o problemă serioasă după efectuarea unui RMN. E scos din circuit cel puţin două luni. Sper să revină cât mai curând. Referitor la transferuri nu ştiu ce să zic acum, vom vedea", a precizat Anton Petrea.

Echipa de fotbal FCSB întâlneşte, duminică, de la ora 21:30, pe Arena Naţională din Capitală, formaţia Universitatea Cluj, într-o partidă contând pentru prima etapă a ediţiei 2022-2023 a SuperLigii.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!