Toni Petrea anunță că FCSB a pierdut un jucător pentru restul sezonului

Toni Petrea anunță că FCSB a pierdut un jucător pentru restul sezonului
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Anton Petrea, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că formaţia sa trebuie să încerce să recupereze în meciul din deplasare cu Universitatea Craiova cele trei puncte pierdute în etapa precedentă cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe.

„Urmează un joc foarte important, cu o echipă în formă, care are un moral foarte bun după victoria cu CFR Cluj. Va fi un meci disputat, cu o echipă agresivă, combinativă, preocupată să joace fotbal. Noi mergem însă încrezători la Craiova într-un rezultat favorabil pentru noi. E important cum intrăm în teren, cât de motivaţi suntem, pentru că venim după o înfrângere pe teren propriu şi trebuie să încercăm să recuperăm punctele pierdute cu Sepsi”, a afirmat Petrea.

ADVERTISING

"Eu am spus de la începutul play-off-ului că trebuie să ţinem cont de Craiova, pentru că e o echipă care poate pune probleme. Şi iată că a mai micşorat din diferenţă în clasament şi consider că va avea un cuvânt greu de spus în continuare", a adăugat el.

Tehnicianul a explicat că Ionuţ Panţîru, accidentat în meciul cu Sepsi OSK, nu va mai putea evolua până la finalul actualului sezon.

"Contează problemele de lot, la noi au apărut şi altele faţă de cele mai vechi. Şi mă refer la Panţîru, care a suferit o accidentare destul de gravă şi va absenta destul de mult. De fapt, sezonul acesta este încheiat pentru el. Şi se adaugă şi suspendarea lui Creţu. Aşa că orice jucător e important în economia acestui play-off", a precizat antrenorul formaţiei FCSB.

ADVERTISING

Întrebat dacă îi este teamă că va fi demis dacă nu va lua titlul, Anton Petrea a răspuns: "Nu m-am gândit la aşa ceva. Eu am contract până la finalul acestui sezon şi nu am avut alte discuţii. Eu vreau să iau fiecare meci în parte şi să scot maximum de puncte. Normal că există presiune tot timpul, dar încerc să o gestionez şi să o iau asupra mea pentru a nu fi resimţită de jucători".

Echipa de fotbal FCSB întâlneşte formaţia Universitatea Craiova, joi, de la ora 19:45, în deplasare, într-o partidă contând pentru etapa a 4-a a play-off-ului Ligii I.

ADVERTISING

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇