Ciprian Tătărușanu a fost cel mai bun jucător al lui AC Milan în meciul cu Porto, din Liga Campionilor.
Goalkeeperul român a primit nota 7 după ce și-a salvat echipa în mai multe rânduri.
"A încasat gol după numai cinci minute, dar apoi și-a salvat echipa la două acțiuni periculoase. Cu greu îi poți cere mai mult", notează tuttomercatoweb.com.
1-1 a fost scorul meciului dintre AC Milan și FC Porto, din etapa a patra a grupelor Ligii Campionilor.
Lusitanii au deschis scorul în minutul 5, prin Diaz, în timp ce italienii au egalat grație unui autogol al lui Mbemba, în minutul 61.
ADVERTISING