Tătărușanu a debutat cu dreptul în 2023

Tătărușanu a debutat cu dreptul în 2023
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

AC Milan, cu portarul român Ciprian Tătăruşanu titular, a învins-o cu 2-1 în deplasare pe Salernitana, miercuri, în primul său meci din acest an în Serie A, în cadrul etapei a 16-a, transmite presa internaţională.

La Milan au fost titulari şi francezii Olivier Giroud şi Theo Hernandez, la două săptămâni şi jumătate după finala Cupei Mondiale 2022.

Sandro Tonali a fost decisiv pentru campioana en titre, pasând decisiv la golul lui Rafael Leao din minutul 10 şi majorând diferenţa după cinci minute. Federico Bonazzoli a redus din handicap în minutul 83 la singurul şut pe poartă al al echipei sale.

ADVERTISING

La Salernitana a debutat miercuri Guillermo Ochoa, portarul naţionalei Mexicului.

În clasament, Milan, cu 36 de puncte, este pe locul 2, la 5 puncte de liderul neînvins Napoli, care va juca miercuri seară pe San Siro cu Inter Milano, ocupanta locului 5, în derby-ul etapei.

Tot miercuri, Sampdoria s-a impus cu 2-1 pe terenul lui Sassuolo. Manolo Gabbiadini (25) şi Tommaso Augello (28) au înscris pentru învingători. Domenico Berardi a punctat pentru gazde din penalty (76).

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!