Țara din care vin 25% dintre antrenorii din Superliga

Țara din care vin 25% dintre antrenorii din Superliga
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Superliga, prima ligă de fotbal din România, are în acest moment patru din 16 antrenori dintr-o țară de aproape două ori mai puțin populată.

În prezent, în Superliga, 25% dintre antrenori sunt portughezi, după ce și la Oțelul Galați a fost instalat un tehnician portughez, Rui Duarte, în locul lui Stepjan Thomas. Patru din 16 dintre tehnicii aflați pe bănci sunt portughezi, iar lor li se mai adaugă un singur străin.

Filipe Coelho, campion și câștigător al Cupei și Supercupei României cu Universitatea Craiova, este cel mai vechi dintre aceștia, deși nici el nu e sosit de multă vreme la echipa din Bănie.

ADVERTISING

Nuno Campos, adus în vară de Dinamo în locul lui Zeljko Kopic, este al doilea portughez din Superliga. Campos și-a pus amprenta asupra lui Dinamo imediat după ce a preluat echipa, "câinii" fiind pe primul loc în acest sezon, după 10 etape.

Ricardo Sousa, sosit pe banca Petrolului la începutul acestui sezon, face și el treabă bună cu echipa din Ploiești. "Lupii galbeni" se află pe locul patru după 10 etape, cu 19 puncte.

În afara portughezilor, italianul Cristiano Bergodi se mai află în Superliga, pe banca lui U Cluj, la restul echipelor fiind antrenori români.

ADVERTISING

Portugalia este de aproape două ori mai puțin populată decât România. Lusitanii înregistrează aproximativ 11 milioane de locuitori, în timp ce România are aproximativ 19 milioane.

Rui Duarte, cel mai nou antrenor portughez din Superliga

Oțelul Galați are, începând de luni - 28 septembrie -, de asemenea antrenor portughez. Rui Duarte (48 de ani) a preluat banca tehnică.

Duarte era liber de contract după experiența de la Athletic Club, formație din liga secundă braziliană.

Portughezul a mai pregătit echipele de tineret ale lui SC Braga, dar și formația U23 a clubului. În sezonul 2023-2024 a fost antrenor la Braga U19 și a ocupat pentru o perioadă și postul de interimar la prima echipă.

ADVERTISING

El le-a mai pregătit pe CS Maritimo, CD Trofense, Casa Pia și Farense.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google