Un jucător aflat de luni bune pe lista neagră de la FCSB și-a salvat locul în ultima clipă.
Fundașul David Kiki va fi păstrat la FCSB și din iarnă, după ce clubul îl scosese încă din septembrie de pe lista cu jucători eligibili pentru Superliga.
După evoluția din meciul cu Universitatea Craiova, FCSB a decis ca David Kiki să fie reprimit pe listă și nu va mai fi dat afară.
În schimb, de la FCSB vor pleca Ionuț Panțîru, William Baeten și Luis Phelipe.
"O să-l băgăm și pe Kiki pe listă pentru că a jucat bine. Poate renunțăm la Panțîru și îl băgăm pe Kiki. Baeten, Luis Phelipe, vedem", a spus Gigi Becali la Digi Sport.
David Kiki a venit la FCSB în vară, dar a prins doar 5 meciuri și nu are drept de joc în campionat.
În meciul cu Universitatea Craiova, el a început ca fundaș central, iar apoi a fost mutat în banda dreaptă.