Echipa natională va avea un căpitan surpriză în meciul cu Moldova.
Mircea Lucescu a anunțat că Ianis Hagi va fi căpitanul României în amicalul cu Moldova, programat joi seară pe Arena Națională.
În cadrul conferinței de presă premergătoare duelului cu Moldova, selecționerul Mircea Lucescu a confirmat că mijlocașul lui Alanyaspor va purta banderola de căpitan.
“Hagi o să fie căpitan. Hagi are cea mai multă experienţă din grupul care joacă mâine. După, depinde de el. Mai vedem”, a declarat Mircea Lucescu, la conferinţa de presă.
După ce a lipsit de la acțiunile din septembrie, când România a întâlnit Canada și Cipru, Ianis Hagi revine în lotul naționalei într-o formă bună.
Fotbalistul a impresionat recent în Turcia, la Alanyaspor, unde a înscris un gol și a oferit o pasă decisivă în campionat.
Potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.com, Ianis Hagi este cotat la 1,5 milioane de euro. Mijlocașul are 47 de selecții și 6 goluri în tricoul echipei naționale.