Surpriză în Primera Division: Real Madrid, învinsă pe teren propriu

Surpriză în Primera Division: Real Madrid, învinsă pe teren propriu
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Real Madrid a fost învinsă, sâmbătă seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 21-a din Primera Division.

Madrilenii au pierdut cu 1-2 în fața lui Levante, după un meci în care au evoluat în inferioritate numerică încă din minutul 9.

Nici bine n-a început jocul de pe stadionul Alfredo Di Stefano că Militao a fost trimis la cabine, pentru un fault în calitate de ultim apărător.

Trupa lui Zidane a deschis însă scorul la patru minute după, prin Asensio.

Oaspeții au egalat până la pauză prin Morales (min.32), iar în repriza secundă au dat lovitura cu reușita lui Roger (min.78).

O înfrângere de care ar putea profita Atletico Madrid, care își poate mări avansul în fruntea clasamentului.

Top 3 in Primera Division în acest moment:

  1. Atletico Madrid 47p (18 jocuri)
  2. Real Madrid 40p (20 jocuri)
  3. Sevilla 39p (20 jocuri)

Iată ce mai poți citi astăzi pe SpotMedia.ro:

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇