Superliga: U Cluj își învinge rivala CFR în cel mai frumos meci al sezonului

Superliga: U Cluj își învinge rivala CFR în cel mai frumos meci al sezonului
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Universitatea Cluj s-a impus în cel mai frumos meci de până acum al acestui sezon, în deplasare în marele derbi al Clujlui cu CFR, scor 3-2 în runda cu numărul 4 din Superliga, sezonul competițional 2024/2025.

Golurile au fost marcate de Masoero, Ovidiu Popescu și Dan Nistor, ultimul din penalti, în timp ce gazdele punctau prin Păun și Michael, minutele 24 și 72.

Dacă prima parte a fost mai degrabă una plictisitoare, marcată de golul lui Păun, unul venit după o execuție acrobatică, dar și de interuperea partidei dictată de centralul Petrescu, după ce Nistor a fost lovit cu mai multe obiecte din tribune, partea secundă a făcut toți banii.

ADVERTISING

Egalarea a venit destul de rapid prin execuția lui Masoero, iar zece minute mai târziu, minutul 69, cei de la U primeau un penalti pe care Dan Nistor îl executa cu sete. Nu au avut foarte mult timp să se bucure Șepcile Roșii, căci CFR egala la doi după o mare gafă în defensiva oaspete, cu o reușită a lui Michael care de fapt a semănat mai mult cu un autogol stupid.

Lovitura a fost dată de fostul jucător de la FCSB Ovidiu Popescu, cel care avea să aducă victoria în minutul 77, cu o lovitură de cap perfectă, el venind lansat din flancul drept, după o centrare a lui Bic. Același fost craiovean care avea să lovească și bara în minutul 81.

GOOOL! CFR Cluj - U Cluj 2-2. Michael înscrie cu noroc! E din nou egalitate în Gruia

Înfrângere surprinzătoare pentru CFR în marele derbi cu rivala sa, chiar la debutul lui Louis Munteanu în Gruia, care a fost titular azi, scos de Dan Petrescu în minutul 70, fără să aibă vreo realizare notabilă. Și Postolachi a debutat la gazde, dar a fost scos și înlocuit inspirat de SuperDan cu viitorul marcator al golului, nigerianul Michael.

ADVERTISING

În clasament, U Cluj urcă pe 3 cu 8 puncte, în timp ce CFR este abia pe 9, cu patru lungimi la activ.

Este prima victorie a alb-negrilor în derbiul cu CFR Cluj după o așteptare de 9 ani.

Echipele de start:

CFR Cluj: Sava - Thaqi, Graovac, M. Ilie, Simao Rocha - Artean, K. Keita, Fică - Postolachi, L. Munteanu, Ad. Păun (cpt.).
Rezerve: Hindrich - Camora, Mogoș, Kresic, Boben, Muhar, Tachtsidis, Deac, Nkololo, Korenica, Bîrligea, Michael.
Antrenor: Dan Petrescu.

U Cluj: Gertmonas - Boboc, Masoero, I. Cristea, Chipciu (cpt.) - Ov. Popescu, Bic - Rață, Nistor, Thiam - Blănuță.
Rezerve: Gorcea - Oancea, Șt. Andrei, B. Mitrea, G. Simion, Codrea, Moraru, Șfaiț, R. Silaghi, Tchassem, Bettaieb, Kis.
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău.

ADVERTISING

Arbitru: Radu Petrescu.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!