Selecţionata Spaniei s-a calificat în finala Ligii Naţiunilor la fotbal, după ce a învins campioana europeană Italia cu scorul de 2-1 (2-0), miercuri seara, pe Stadionul San Siro din Milano, în prima semifinală.
Ibericii s-au impus prin ”dubla” lui Ferran Torres (17, 45+2), în urma unor centrări furnizate de Mikel Oyarzabal. Succesul spaniolilor a fost facilitat de faptul că Squadra Azzurra a jucat mai bine de o repriză în zece oameni, după eliminarea fundaşului Leonardo Bonucci (42).
Lorenzo Pellegrini (83) a marcat golul de onoare în finalul partidei dominate de ''La Roja''.
De remarcat că Lorenzo Insigne a ratat şansa egalării (35) la 0-1.
Italia a încheiat o serie de 37 de meciuri consecutive fără înfrângere, acesta fiind, totodată, primul meci în care primeşte două goluri din iunie 2018 (1-3 cu Franţa, în deplasare, în meci amical).
De remarcat că Spania a obţinut această victorie cu un jucător de 17 ani pe teren, Gavi (FC Barcelona), aflat la debutul său în naţionala de seniori şi care a stabilit totodată un nou record, pentru cel mai tânăr fotbalist care a evoluat pentru naţionala Spaniei.
Joi va avea loc a doua semifinală a Ligii Naţiunilor, între Belgia şi Franţa, campioana mondială, la Torino, iar pe 10 octombrie vor avea loc finala şi finala mică.
Italia - Spania 1-2 (0-2)
Au marcat: Lorenzo Pellegrini (83), respectiv Ferran Torres (17, 45+2).
Milano, Stadion San Siro
Liga Naţiunilor - semifinale
Au evoluat echipele:
Italia: 21. Gianluigi Donnarumma - 2. Giovanni Di Lorenzo, 19. Leonardo Bonucci (căpitan), 23. Alessandro Bastoni, 13. Emerson - 18. Nicolo Barella (4. Davide Calabria, 72), 8. Jorginho (7. Lorenzo Pellegrini, 64), 6. Marco Verratti (5. Manuel Locatelli, 58) - 14. Federico Chiesa, 20. Federico Bernardeschi (3. Giorgio Chiellini, 46), 10. Lorenzo Insigne (17. Moise Kean, 58). Selecţioner: Roberto Mancini.
Rezerve neutilizate: 1. Salvatore Sirigu, 22. Alex Meret - 9. Giacomo Raspadori, 11. Domenico Berardi, 12. Federico Dimarco, 15. Francesco Acerbi, 16. Bryan Cristante.
Spania: 23. Unai Simon - 2. Cesar Azpilicueta, 19. Aymeric Laporte, 3. Pau Torres, 17. Marcos Alonso - 8. Koke (20. Mikel Merino, 75), 5. Sergio Busquets (căpitan), 9. Gavi (10. Sergi Roberto, 84) - 22. Pablo Sarabia (6. Bryan Gil, 75), 11. Ferran Torres (7. Yeremi Pino, 49), 21. Mikel Oyarzabal. Selecţioner: Luis Enrique.
Rezerve neutilizate: 1. David De Gea. 13. Robert Sanchez - 4. Inigo Martinez, 12. Eric Garcia, 14. Sergio Reguilon, 15. Pedro Porro, 16. Rodri, 18. Pablo Fornals.
Arbitru: Serghei Karasev; arbitri asistenţi: Igor Demeşko, Maksim Gavrilin; al patrulea oficial: Serghei Ivanov (toţi din Rusia)
Arbitru video: Pol van Boekel (Olanda); arbitru asistent video: Christian Dingert (Germania)
Cartonaşe galbene: Bonucci (30, 42), Azpilicueta (45), Sarabia (65), Pino (71), Locatelli (82), Oyarzabal (89).
Cartonaş roşu: Bonucci (42).