Sorana Cîrstea vine cu o veste excelentă

Sorana Cîrstea vine cu o veste excelentă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Sorana Cîrstea (34 de ani) a oferit o veste excelentă, după ce a fost forțată să-și încheie mult prea devreme sezonul.

Cîrstea s-a operat, în urma unei accidentări care i-a dat bătăi de cap o perioadă lungă de timp și din cauza căreia n-a putut juca la cel mai bun nivel. Acum, sportiva noastră este gata să revină pe teren.

Sorana țintește turneele de la începutul lui 2025, din Australia, pentru revenirea pe teren după operația suferită la picior.

"În momentul în care am intrat pe zgură, probabil de la alunecări, de la raliurile mai lungi, tot ce înseamnă jocul specific acestei suprafețe, durerile s-au agravat până în momentul în care nu mai puteam să mă antrenez, să îmi fac programul de zi cu zi. Dacă nu reușești să te antrenezi, nu ai cum să ai nivelul dorit la meci.

ADVERTISING

În total au fost două luni și jumătate în care nu am atins racheta. La primul antrenament când am revenit am avut foarte mari emoții. Acum am intrat în programul normal, în care mă antrenez zilnic. Acum începe să îmi fie din ce în ce mai ușor. Am tenis, pregătire fizică, recuperare. Practic programul meu normal, până pe 6 ianuarie când voi avea din nou drept de joc", a declarat Sorana Cîrstea, conform Digi Sport.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!