Cele două tenismene românce de top, Jaqueline Cristian (27 de ani, 42 WTA) și Sorana Cîrstea (35 de ani, 64 WTA), și-au aflat primele adversare din cadrul turneului Masters 1000 WTA de la Wuhan, China, ultimul turneu de acest tip din 2025.
În perioada 4-12 octombrie, Wuhan, China, va găzdui un turneu WTA 1000, la care vor participa două românce. Jaq Cristian va evolua în runda inaugurală cu americanca McCartney Kessler (26 de ani, 39 WTA), în timp ce, în cazul unui succes, Jaqueline va evolua în turul al 2-lea cu Elena Rybakina (26 de ani, 10 WTA).
Cristian vine după trei înfrângeri consecutive în circuit, la US Open, Seul și Beijing, ea trebuind să își regăsească busola și forma.
De partea cealaltă, Sorana Cîrstea se va duela cu Jelena Ostapenko (28 de ani, 24 WTA) în primul tur al Wuhan Open. Și letona are trei înfrângeri la rând în turneele WTA, în turul 2 la US Open și în turul 1 la Guadalajara și Beijing. În cazul unui succes la Wuhan, Cîrstea se va duela în turul secund cu învingătoarea confruntării dintre Emma Navarro (24 de ani, 17 WTA) și Shuai Zhang (36 de ani, 112 WTA).
Jocurile româncelor vor avea loc luni, la o oră ce încă nu a fost anunțată de către organizatori.