Sorana Cîrstea a fost eliminată în optimile de finală de la US Open, însă parcursul de la New York îi aduce și o veste foarte bună. Românca este aproape sigură că va urca în clasamentul WTA și poate ajunge la cea mai bună poziție din carieră.
Cîrstea se află momentan pe locul 15 în clasamentul WTA Live și, în cel mai rău caz, va coborî o singură poziție. Ea a început turneul de la US Open de pe poziția a 17-a, cu 2294 de puncte.
Anul trecut, Sorana fusese eliminată încă din turul al doilea la New York, astfel că punctele obținute acum reprezintă un plus important. După parcursul din acest an, românca va ajunge la 2464 de puncte.
În clasamentul Live, Cîrstea este pe locul 15. Iva Jovic și Naomi Osaka o mai pot depăși, însă situația japonezei este mai complicată. Osaka are de apărat punctele câștigate anul trecut după ce a ajuns până în semifinale.
Japoneza va evolua luni în optimile de finală împotriva Elenei Rybakina, care mai are nevoie de două victorii pentru a avea șansa de a urca pe primul loc WTA.
Astfel, în clasamentul care va fi publicat săptămâna viitoare, Sorana Cîrstea va ocupa cel mai probabil locul 15 sau 16. Indiferent de poziția finală, aceasta va fi cea mai bună clasare din cariera ei.
Cîrstea a stabilit deja în acest an un record important, devenind cea mai vârstnică jucătoare care a intrat pentru prima dată în top 20 WTA. Acum, românca este aproape să ducă performanța și mai departe, până în top 15.
Mai poate ajunge Sorana Cîrstea la Turneul Campioanelor?
Parcursul de la US Open a ajutat-o pe Sorana Cîrstea și în clasamentul WTA Race, care stabilește jucătoarele calificate la Turneul Campioanelor.
Românca a urcat provizoriu pe locul 11 și are acum 2415 puncte. Totuși, calificarea la WTA Finals rămâne dificilă, deoarece distanța până la locul 8 este una importantă.
Linda Noskova ocupă momentan ultima poziție care asigură calificarea și are 4234 de puncte. Sorana trebuie, așadar, să recupereze un număr mare de puncte pe final de sezon.
Șansele nu sunt însă zero. În această perioadă a anului pot apărea accidentări și retrageri, iar Cîrstea ar putea profita dacă va avea rezultate bune la turneele de la Beijing și Wuhan, ambele de categorie WTA 1000.
Turneul Campioanelor se va desfășura în acest an la Indian Wells. Competiția trebuia să aibă loc la Riyadh, însă planurile au fost schimbate din motive de siguranță, pe fondul situației din regiune.
Totuși, calificarea la Turneul Campioanelor nu a reprezentat un obiectiv pentru Sorana Cîrstea în acest sezon.
În primăvară, antrenorul Adrian Cruciat i-a propus să își construiască programul astfel încât să își crească șansele de calificare, însă jucătoarea a preferat o altă abordare.
Cîrstea a spus că vrea să se bucure de fiecare turneu și să joace fără presiunea unor obiective clare. În contextul în care sezonul 2026 este foarte probabil ultimul din cariera sa, românca a ales să trateze fiecare competiție separat.
