Simone Tempestini, pe locul 3 în Campionatul European de Raliuri la jumătatea sezonului

Simone Tempestini, pe locul 3 în Campionatul European de Raliuri la jumătatea sezonului

Echipajul românesc format din Simone Tempestini și Sergiu Itu a urcat pe locul 3 în clasamentul general al Campionatului European de Raliuri după a patra etapă a sezonului, Raliul Poloniei, fiind cea mai bună poziție a unui pilot român din istoria competiției continentale.

Tempestini, aflat la volanul unui model Skoda Fabia Rally2 Evo, a încheiat pe 5 în Polonia și a fost al doilea în cea mai importantă probă a raliului, power stage-ul Milki 2, astfel că îi va depăși în clasamentul european pe spaniolul Javier Pardo și pe portughezul Armindo Araujo.

ADVERTISING

Cu un total de 58 de puncte, pilotul de la Napoca Rally Academy este este pe 3 în clasamentul general la jumătatea sezonului. Doar spaniolii Efran Llarena și Nil Solans îl depășesc pe român.

În acest moment, Llarena are 89 de puncte, iar Solans a strâns 65 în primele patru runde, astfel că Tempestini poate spera la un rezultat istoric pentru motorsportul românesc la finalul sezonului din ERC după ce acum șase ani a devenit și campion mondial la juniori.

Simone Tempestini-Sebastian Itu Sergiu -Hyundai i20 R5- ADAC WRC Rally Deutschland 2019

„Am avut un ritm bun și suntem mulțumiți per total, însă cred că puteam obține ceva mai mult dacă nu aveam o pană chiar pe penultima probă specială și am fost mult mai precauți pe final. Suntem mândri că steagul României e pe podiumul Europeanului, dar mai avem încă jumătate de sezon și e important să ne menținem și de ce nu să putem urca”, a spus Tempestini la finalul raliului.

ADVERTISING

Următoarea etapă din Campionatul European de Raliuri va avea loc în perioada 1-3 iulie în Letonia, însă până atunci Simone Tempestini va lua startul pe plan intern, în Raliul Bucovinei, etapă programată să aibă loc chiar săptămâna viitoare.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇