Simona Radiș (25 de ani), campioană olimpică și una dintre sportivele care au făcut performanțe pentru România în ultimii ani, atrage atenția asupra restanțelor pe care statul român le are către cei care obțin medalii.
Statul român are datorii la sportivii români care au obținut medalii pentru țara noastră în ultimii ani.
Radiș a spus că, în 2025 și 2026, nu a primit niciun bani din cei câștigați pe merit prin performanțe. Datorii există, însă, către sportivi de la mai multe discipline care au adus glorie României pentru rezultatele obținute.
”Din păcate, sportivii de performanță care au câștigat medalii internaționale în acești ultimi doi ani nu au fost plătiți. Statul este restant cu premierile.
Noi sperăm să rezolve problemele pe care le au de rezolvat și să ne plătească și pe noi, fiindcă am muncit foarte mult și, până la urmă, sportivii trăiesc din acești bani.
Păi, avem 2025 și 2026, ani în care nu s-au achitat premierile. 'Nu avem bani', dar, na, bani sunt pentru altele, pentru noi nu au fost. Este nevoie doar de voință și dorință, fiindcă există rezolvări și se pot face toate”, a povestit Simona Radiș, conform Digi Sport.
De-a lungul timpului, sportivi precum Mihaela Cambei, David Popovici sau Bernadette Szocs s-au plâns de restanțe.
Federația Română de Canotaj este a doua cea mai prolifică federația a noastră la Jocurile Olimpice, cu un total de 43 de medalii: 21 de aur, 13 de argint, 9 de bronz.
ANS spune că nu are banii necesari pentru plata primelor
Agenția Națională pentru Sport a explicat, potrivit Libertatea, că plățile nu pot fi făcute în acest moment din cauza lipsei fondurilor bugetare și a prevederilor bugetare aprobate.
„La acest moment, nu poate fi indicată o dată certă pentru efectuarea acestora”, a transmis ANS.
Bogdan Matei, președintele Agenției Naționale pentru Sport, a declarat că a solicitat în urmă cu aproximativ șase luni fondurile necesare de la Secretariatul General al Guvernului.
Potrivit acestuia, datoriile pentru primele sportivilor s-au acumulat începând din 2024 și au ajuns la aproximativ 170 de milioane de lei, echivalentul a peste 32 de milioane de euro.
