Simona Halep s-a antrenat la Roma alături de lidera mondială WTA, Iga Swiatek

Simona Halep s-a antrenat la Roma alături de lidera mondială WTA, Iga Swiatek

Simona Halep va începe de mâine aventura la Foro Italico, acolo unde are loc Mastersul de 1000 de puncte de la Roma, capitala Italiei.

Românca vine după eliminarea din sferturi la Madrid, în fața lui Ons Jabeur, Tunisia, cea care până la urmă s-a și impus în finala competiției, una câștigată cu Jessica Pegula, SUA.

Dubla campioană de Grand Slam a ajuns joi la Roma, iar duminică a avut parte de un antrenament de vis, alături de lidera mondială WTA Iga Swiatek. Cele două sunt pe aceeași jumătate la turneul din capitala Italiei, putând să se întâlnească în faza semifinalelor.

Halep are parte de un traseu greu la Roma, unde în primul tur va da piept cu Alize Cornet, cu care are 1-4 la întâlniri directe, apoi cu Danielle Rose Collins, SUA, 8 mondial WTA.

ADVERTISING

În cazul în care trece și de Collins, Simona Halep ar urma să se întâlnească fie cu Belinda Bencici, favorita numărul 12, sau Amanda Anisimova.

Românca este campioană aici la Roma în 2020 după o finală cu Karolina Pliskova, ea având în palmares și două finale pierdute la Elina Svitolina, 2016 și 2017.

Acum un an, românca s-a accidentat grav în partida de la Roma cu Angelique Kerber, la scorul de 6-1, 3-3, campioana noastră suferind o dublă ruptură musculară la gambă.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!