Simona Halep îi transmite un mesaj public Petrei Kvitova, care și-a încheiat cariera la US Open

Simona Halep îi transmite un mesaj public Petrei Kvitova, care și-a încheiat cariera la US Open
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Simona Halep i-a transmis un mesaj Petrei Kvitova (35 de ani), care și-a încheiat cariera după eliminarea de la US Open.

Eliminată în runda inaugurală la US Open 2025, Kvitova și-a încheiat cariera, pe parcursul căreia a câștigat două titluri de Grand Slam. Cehoaica a fost învinsă fără drept de apel de Diane Parry (22 de ani, 107 WTA), scor 1-6, 0-6.

Simona a scris câteva cuvinte pe Instastory după ce Kvitova a jucat ultimul meci al carierei în SUA.

„Felicitări pentru tot ceea ce ai realizat, Petra! Bucură-te de viață”, a scris Simona Halep, pe contul de Instagram.

Înfrângerea cu Diane Parry a fost ultimul meci al unei cariere de 19 ani a Petrei Kvitova, care a câștigat Wimbledon de două ori, în 2011 și 2014, printre altele.

"Am sperat că pot produce un spectacol mai bun azi. A fost foarte greu să știu că poate fi ultimul meu meci, emoțional a fost foarte dificil. Sunt fericită că am avut ultimul meu "dans" la New York. Mulțumesc tuturor, soțului și antrenorului meu, agentului, familiei. Au sacrificat multe pentru mine. A fost o călătorie fascinantă, vă mulțumesc!", a spus Petra Kvitova după ultimul meci al carierei.

Petra Kvitova a câștigat un total de 31 de titluri WTA și a acumulat 37,45 milioane de dolari din tenis.

Petra Kvitova Retirement Ceremony | 2025 US Open

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!