Simona Halep a făcut un gest superb după scrisoarea primită din partea organizatorilor de la Wimbledon.
Aceștia au invitat-o să ia parte la finala de la Wimbledon 2025, dintre Amanda Anisimova și Iga Świątek.
Sportiva noastră a acceptat fără să stea pe gânduri, dar a făcut și un gest superb.
Ea a ales să meargă la finala de la Wimbledon alături de antrenorul pe care l-a avut în 2019, când s-a impus în meciul cu Serena Williams, Daniel Dobre.
Astfel, Simona i-a făcut o surpriză lui Dobre și l-a invitat și pe el la Wimbledon 2025.
Deși a antrenat-o doar o mică parte a carierei, Daniel Dobre s-a aflat în loja Simonei la Wimbledon 2019.
Astfel, Simona a dorit să-și demonstreze respectul față de cel care a ajutat-o în acea perioadă.