Simona Halep cucerește trofeul WTA de la Praga, în primul turneu la care a participat după pandemie

Simona Halep cucerește trofeul WTA de la Praga, în primul turneu la care a participat după pandemie

Simona Halep a câștigat finala turneului WTA de la Praga, o finală dominată în cea mai mare parte a timpului, un ultim act în care s-a întâlnit cu Elise Mertens din Belgia, scor 6-2, 7-5.

Partida a durat o oră și 35 de minute și a prilejuit Simonei Halep al 21-lea trofeu WTA din carieră, la a 38-a sa finală. Acum scorul final la întâlniri directe este 4-1 în compania lui Mertens, care duminică a dat o replică foarte solidă în fața campioanei de la Roland Garros.

Simona Halep a început cu câteva greșeli în debutul acestei finale de la Praga, una în care am putut să vedem o Elise Mertens extrem de ofensivă, belgianca insistând foarte mult pe câteva lovituri câștigătoare cu reverul.

E tot ce a putut face însă Mertens, locul 23 WTA la 24 de ani, căci a urmat o serie incredibilă a Simonei, de șapte game-uri la rând, serie care a culminat evident și cu finalul setului întâi, terminat cu scorul de 6-2 după doar 38 de minute.

ADVERTISING

Un set în care ne-am bucurat să o vedem pe Simona cu lovituri lungi pe fundul terenului, cu multă constanță în punctele și momentele importante și mai ales cu liniștea-i binecunoscută, care a dus-o la atât de multe succese.

Și începutul părții secunde a fost unul deosebit de dificil pentru sportiva noastră, chiar dacă aceasta a început cu break în față și 1-0 pe tabelă. Mertens a întors, a făcut 2-1 și părea din ce în ce mai motivată să îi facă față campioanei noastre de la Wimbledon în această manșă.

Continuarea setului secund a fost una pe muchie de cuțit, cu multe momente de break și rebreak. Simona s-a ținut tare pe finalul manșei, la 5-5 a reușit să tragă spuza pe turta ei, a făcut 6-5 și a servit pentru meci.

Un moment important a avut loc la 15-15, când inițial o minge lungă a Simonei a fost semnalizată afară, dar a intervenit arbitra de scaun Marija Cicak din Croația, care i-a dat punctul Simonei.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Halep triumfă așadar la primul trofeu la care revine în circuit după pandemia de coronavirus, al 21-lea trofeu din cariera sa, după 38 de finale.

Desfășurarea întâlnirii:

SIMONA HALEP, CAMPIOANĂ LA PRAGA! 6-2, 7-5 pentru marea noastră campioană, a fost un ultim game extrem de obositor, cu multe puncte pe muchie de cuțit.

16.05: BREAK SIMONA HALEP! Momente de mare tensiune în această finală de la Praga, Simona rezistă și imediat după pauză va servi pentru câștigarea meciului și a finalei.

16.01: 5-5, e calmă și sigură pe ea Halep, deși servea pentru rămânerea în set.

15.58: 5-4 Mertens, deși Simona a avut șansă de break și de a servi pentru meci..

15.53: Și acest lucru se vede și pe tabelă, a făcut rebreak Mertens, 4-4, pare că mingea nu mai zboară ca înainte din racheta româncei. Trebuie să își păstreze calmul Simona..

INFO: A deconcentrat-o puțin pe Simona faptul că în finalul game-ului trecut aceasta a rupt racordajul rachetei. Și acum pare că sunt ceva probleme cu tensiunea în racordaj la noua rachetă..

ADVERTISING

15.48: Își face serviciul Mertens, Simona are însă un break în față și are o opțiune majoră pentru a cuceri acest trofeu.

15.44: Halep revine de la 0-30 în acest game deosebit de dificil și ajunge din nou la 2 puncte avans pe tabelă, 4-2 și trofeul cu numărul 21 parcă se vede și mai aproape.

15.40: 3-2 Simona, ce break important! Un break venit după o ultimă dublă greșeală făcută de Mertens, sportivă care își pierde din ce în ce mai mult încrederea.

15.36: 2-2, Halep revine bine și repede mai ales în meci, în set mai degrabă. Putea fi un moment important din punct de vedere psihologic, dacă Simona pierdea și acest game.

15.33: 2-1 Mertens, se duce în față și în acest set belgianca, pare mai limpede și mai ofensivă în lovituri sportiva din top 25 WTA.

15.28: 1-1, rebreak rapid făcut de Mertens, un game lung, dar în care Halep se putea desprinde la un moment dat la 2-0. Elise trage mult de acest debut de set 2, e unica ei șansă de a mai rămâne în meci.

15.21: Început excelent pentru Halep, break în debut de parte secundă! 7 game-uri la rând pentru dubla campioană de Mare Șlem.

SET CÂȘTIGAT DE SIMONA! 6-2, șase game-uri la rând făcute de campioana noastră, impecabil a jucat în acest răstimp. 38 de minute a durat acest întreg set unu.

15.09: 5-2 Simona Halep, care va servi imediat după pauză pentru a încheia prima manșă. Un break obținut după alte cinci mingi ratate consecutiv, Mertens opune o rezistență înverșunată.

15.02: 4-2 Halep, patru mingi de break salvate de Simona în acest game extrem de greu și de lung. Este foarte bine conectată Simona la punctele foarte importante.

14.54: MINUNAT a lovit Simona la ultima lovitură, lung de linie cu reverul, lovitura de paradă a locului 2 mondial WTA. 3-2 cu break în față acum, Halep a preluat controlul total al partidei.

14.51: 2-2, Halep egalează în fine, cu puține emoții. A dat și un prim as jucătoarea noastră. Încep lucrurile să revină la matca lor.

14.46: Rebreak la zero făcut de Simona, care în sfârșit a împins în picioare, a făcut un pas în față și sub această ofensivă totală, Mertens a cedat complet controlul.

14.43: Începe tare bine Mertens, face break din al doilea game, are lovituri bune belgianca, chiar dacă nici SImona nu a început atât de rău. 2-0..

14.40: A fost un prim game echilibrat, Mertens a avut deja două lovituri direct câștigătoare cu reverul, se pare că va miza mult pe această lovitură.

ÎNCEPE PARTIDA, Elise Mertens este la serviciu!

14.34: Avem primele imagini de la Praga, are loc acum încălzirea oficială.

13.40: Din păcate, Raluca Olaru și Monica Niculescu au pierdut finala WTA de la Praga, mai devreme, scor 2-6, 2-6.

Raluca Olaru și Monica Niculescu au pierdut finala probei de dublu la Praga

Simona Halep caută al 21-lea său trofeu din carieră aici la Praga, în chiar primul turneu oficial pe care îl joacă după lunile de pauză provocate de pandemia de coronavirus. Nu va avea un meci ușor cu favorita 3, Elise Mertens, cea care anul trecut o învingea în finala de la Doha, după o desfășurare dramatică de meci.

Avancronica finalei WTA de la Praga: Simona Halep versus Elise Mertens. Românca își poate lua revanșa după ultimul act de la Doha

Halep are 6 meciuri jucate în șase zile aici la Praga, dacă îl punem la socoteală și pe acela pierdut la dublu în compania Barborei Strycova.

În semifinale, fosta lideră mondială WTA a dispus de buna sa prietenă Irina Begu, în timp ce Mertens a trecut de fosta finalistă de la Praga, Krystina Pliskova.

Partida va fi televizată pe DigiSport.

Citește și alte știri importante despre finala Simonei Halep la Praga:

Cine este Elise Mertens, adversara Simonei Halep în marea finală de la Praga

Miză financiară deosebită pentru Simona Halep în finala turneului WTA de la Praga


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!