Simona Halep, cădere abruptă în clasamentul WTA după eliminarea de la Australian Open

Simona Halep, cădere abruptă în clasamentul WTA după eliminarea de la Australian Open
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Simona Halep va suferi o cădere abruptă în clasamentul WTA după ce a fost eliminată în optimile de finală de Alize Cornet.

Sportiva noastră a pierdut până în acest moment opt poziții și a ajuns pe locul 23 în ierarhia mondială.

Ea mai poate fi întrecută însă de jucătoarele rămase în concurs și mai poate pierde așadar noi poziții.

Simona nu a mai fost atât de jos în clasamentul WTA din august 2013.

Amintim că Simona Halep a fost eliminată în optimile de finală de la Australian Open de franțuzoaica Alize Cornet (61 WTA), la capătul unui meci de mare luptă.

ADVERTISING

Sportiva noastră a cedat în trei seturi, scor 4-6, 6-3, 4-6, după un meci ce a durat aproximativ două ore și jumătate.

Alize Cornet are așadar 4-1 la meciuri directe contra Simonei Halep.

Pentru parcursul de la Australian Open, Simona a primit 240 de puncte WTA și un cec în valoare de 328 de mii de dolari australieni.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!