Simona Halep (31 de ani) este, din nou, apărată în fața acuzațiilor care i se aduc în scandalul de dopaj în care este implicată din octombrie 2022, când a fost depistată cu roxadustat.
Darren Cahill, fostul antrenor al Simonei Halep, a vorbit din nou despre situația fostei sale eleve și a exclus, din nou, posibilitatea ca Simona personal să fie vinovată pentru că substanța interzisă a ajuns în corpul său și a fost detectată la controlul doping de la US Open 2022.
Invitat la podcastul The Big Deal, găzduit de Warren Tredrea și Dion Heyman, Darren Cahill a reiterat ideea că Simona Halep nu este vinovată, în opinia sa, pentru situația în care a ajuns în momentul de față. Australianul a spus că nu există nicio șansă Simona să-și fi administrat cu bună știință o substanță interzisă.
"Vina nu e a ei, nu a greșit Simona. Fie o companie a făcut o greșeală, un cadru medical, fie că a fost cineva din WTA sau din propria echipă, cineva care n-a conștientizat. Orice ar fi, sper că va ridica cineva mână și să-și asume responsabilitatea, pentru că singurul lucru pe care-l știu e că Simona Halep nu e vinovată!", a spus Darren Cahill în podcast, conform theinnersanctum.com.au.
Anternorul cu care Simona Halep a lucrat timp de șase ani a continuat: "Am dat un comunicat atunci când a venit vestea despre Simona și o să fiu îngropat susținând acel comunicat, pentru că știu că este integră și că are caracter. Nu ar fi trișat niciodată! E o femeie și o persoană grozavă, n-ar face în ruptul capului un lucru greșit. Mă rog pentru ea, îi țin pumnii", a mai spus Darren Cahill.
Simona Halep este așteptată să fie audiată în procesul cazului de dopaj în februarie.