Simona Halep a rememorat într-un interviu televizat un episod mai puțin știut din cariera sa, un episod care s-a desfășurat împreună cu marea sa rivală, americanca Serena Williams, multipla campioană de Grand Slam.
La 33 de ani, retrasă din carieră, Halep a fost invitată la televiziunea DigiSport, în cadrul emisiunii Așii Tenisului. Acolo, dubla campioană de Mare Șlem, la Wimbledon și Roland Garros, a vorbit despre momentele care au marcat-o în carieră.
Printre altele, i-a revenit în memorie un episod de la Miami în 2015. Juca atunci în semifinale cu Serena, care a fost, pe atunci, consternată de sprijinul pe care publicul din Miami i l-a oferit româncei. Era practic ca o galerie de fotbal ce striga România și Simona Halep în continuu, ovaționând-o mereu pe Halep. Românca a pierdut atunci dramatic meciul, cu 6-2, 4-6, 7-5, Serena câștigând ulterior și finala cu Carla Suarez Navarro.
„Mi-aduc aminte meciul cu Serena, în semifinale. Am pierdut cu 5-7 în decisiv, iar tribuna pot spune că a fost de partea mea pe toată durata meciului. La final, ce mi-a rămas în minte și nu voi putea uita este cum Serena era nemulțumită și vorbea cu fanii ei, cu tribuna, întrebându-se cum e posibil să am așa de mare susținere în America, într-un meci contra ei.
Era total surprinsă, contrată: «De ce se întâmplă asta?». Am avut întotdeauna susținere din partea românilor și asta m-a ajutat inclusiv în acel meci”, a povestit Simona în cadrul emisiunii „Așii Tenisului”, de la DigiSport.
Simona Halep a mai ajuns în semifinale la Miami în 2019, eliminată atunci de Karolina Pliskova, 5-7, 1-6, necâștigând niciodată acest trofeu în carieră, spre deosebire de Indian Wells.
D.A.