Fundaşul spaniol Sergio Ramos, fostul căpitan al lui Real Madrid, a fost convocat în premieră în lotul lui Paris Saint-Germain, după problemele de sănătate cu care s-a confruntat în ultimele luni, în vederea meciului cu Manchester City din Liga Campionilor la fotbal, informează AFP.
Ramos, în vârstă de 35 ani, nu a evoluat în niciun meci pentru PSG de la sosirea sa pe Parc des Princes, în luna iulie, din cauza unei leziuni musculare la gambă.
Internaţionalul spaniol, care a disputat doar şapte partide pe parcursul anului 2021, a început antrenamentele colective la începutul acestei luni, în pauza generată de meciurile interţări, aceasta fiind prima etapă către revenirea sa în competiţie.
Lunga indisponibilitate a fundaşului iberic lăsase să planeze dubiile în privinţa posibilităţii sale de mai reveni la cel mai bun nivel.
"Pentru un campion mondial ca Sergio Ramos, un jucător de nivelul său, cu mentalitatea sa, este foarte dificil să nu joace atât cât şi-ar fi dorit. Însă este foarte puternic mental. Lucrează din greu şi cred că progresează bine", declarase vineri antrenorul lui PSG, Mauricio Pochettino.
Cvadruplu câştigător al Ligii Campionilor cu Real Madrid, Ramos urmează să înceapă pe banca de rezerve meciul de miercuri, din cadrul etapei a 5-a a Ligii Campionilor, în condiţiile în care titularii Marquinhos şi Presnel Kimpembe figurează de asemenea în lotul parizienilor pentru confruntarea cu campioana en titre a Angliei.
Starurile Lionel Messi, Kylian Mbappe şi Neymar vor face parte, de asemenea, din grupul care se va deplasa la Manchester, la fel ca şi portarul Gianluigi Donnarumma, absent la meciul de campionat cu FC Nantes, disputat sâmbătă, din cauza unei gastroenterite.
Paris Saint-Germain va juca pe Etihad Stadium o "finală" pentru primul loc, împotriva liderului grupei, cele două formaţii fiind despărţite de un singur punct.