Schimbări majore la FCSB: Cum arată echipa probabilă pentru meciul cu Farul

Schimbări majore la FCSB: Cum arată echipa probabilă pentru meciul cu Farul
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

FCSB se pregătește de meciul cu Farul, care o poate apropia și mai mult de poziția secundă în clasament.

Roș-albaștrii vor efectua însă mai multe schimbări în echipa de start față de confruntarea câștigată la Sibiu.

Din echipa de start va ieși în mod cert Risto Radunovic, care e suspendat pentru cumul de cartonașe galbene și va fi înlocuit de Alexandru Pantea.

Și fundașul dreapta va fi schimbat, iar Valentin Crețu va juca în locul lui Deian Sorescu, potrivit unui anunț făcut de Gigi Becali.

David Miculescu va trece și el pe bancă și va fi înlocuit de Andrei Cordea, în timp ce în atac va fi titular Billel Omrani, în locul lui Andrea Compagno.

ADVERTISING

Echipa de start va fi următoarea: Târnovanu - Crețu, Dawa, Tamm, Pantea - Edjouma, Șut, Olaru - Cordea, Omrani, Oct. Popescu.

Partida dintre FCSB și Farul va avea loc duminică, de la ora 19:00.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇