Schimbări majore în clasamentul WTA: Cum arată noul top 10 după rezultatele de la Indian Wells

Schimbări majore în clasamentul WTA: Cum arată noul top 10 după rezultatele de la Indian Wells

Rezultatele înregistrate în turneul de la Indian Wells au produs schimbări majore în fruntea clasamentului WTA.

Șapte din primele zece jucătoare ale lumii își schimbă pozițiile în ierarhia mondială în urma rezultatelor din ultimele 10 zile.

Pe podium nu se înregistrează nicio schimbare, dar de la locul 4 la 10 sunt o mulțime de modificări.

Barbora Krejcikova urcă un loc și ajunge pe 4 - cea mai bună clasare din cariera sa. Tot un loc urcă și Garbine Muguruza și Elina Svitolina.

Maria Sakkari urcă două poziții și ajunge pe 7 - cea mai bună clasare din carieră. La fel, Belinda Bencic și Naomi Osaka urcă două poziții.

ADVERTISING

Protagonista săptămânii este însă Ons Jabeur, care a făcut un salt de cinci poziții și a ajuns pe 9, cea mai bună clasare din carieră.

Cum arată noul top 10:

  1. Ashleigh Barty 9.077 puncte
  2. Aryna Sabalenka 7.115 puncte
  3. Karolina Pliskova 5.285
  4. Barbora Krejcikova 4.748
  5. Garbine Muguruza 4.530
  6. Elina Svitolina 4.135
  7. Maria Sakkari 4.055
  8. Belinda Bencic 3.835
  9. Ons Jabeur 3.545
  10. Naomi Osaka 3.326

Rezultatul din finala de la Indian Wells nu mai poate influența componența top 10.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!