FCSB va face mai multe schimbări în echipa de start pe care o va alinia la meciul cu Petrolul Ploiești.
Roș-albaștrii nu se pot baza în această partidă pe Florin Tănase și Juri Cisotti, ambii suspendați.
În schimb, vor reveni Adrian Șut și Daniel Bîrligea, care vor fi titulari. Din primul minut va începe și Malcom Edjouma.
De asemenea, în defensivă, cei de la FCSB vor să-l menajeze pe Valentin Crețu și să-l titularizeze pe Alexandru Pantea.
Echipa probabilă e următoarea: Târnovanu - Pantea, Popescu, Dawa, Radunović - Șut, Edjouma - Băluță, Toma, Miculescu - Bîrligea.
Partida dintre Petrolul și FCSB va avea loc joi, de la ora 20:30.