Schimbare de lider în clasamentul ATP: Novak Djokovic a fost detronat

Schimbare de lider în clasamentul ATP: Novak Djokovic a fost detronat
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Jannik Sinner a devenit, luni, primul lider italian din istoria clasamentului mondial al jucătorilor profesionişti (ATP), după ce a atins semifinalele la Roland Garros.

Sinner, campion la Australian Open la începutul anului, l-a detronat pe sârbul Novak Djokovic, care se afla pe primul loc în lume din septembrie şi care a fost nevoit să se retragă de la Paris înaintea sferturilor de finală.

Italianul de 22 de ani are un avans de 945 de puncte faţă de spaniolul Carlos Alcaraz, noul campion de la Roland Garros, şi de 1.165 de puncte faţă de Djokovic.

ADVERTISING

Sârbul de 37 de ani, care are un sezon complicat, fără vreo finală jucată, deţine recordul de săptămâni petrecute ca lider mondial (428). Djokovic posedă şi record de cel mai vârstnic lider mondial, în timp ce Alcaraz, care a urcat pentru prima oară pe locul întâi în lume în septembrie 2022, la 19 ani, rămâne cel mai tânăr lider al ierarhiei.

Învins în finala de duminică de la Paris, germanul Alexander Zverev rămâne pe locul al patrulea, urmat de ruşii Daniil Medvedev şi Andrei Rublev.

Australianul Alex De Minaur înregistrează cea mai bună clasare din carieră, locul 9, după sfertul de finală jucat la Roland Garros.

ADVERTISING

Cel mai bun român la simplu rămâne Filip Cristian Jianu, car a coborât şase poziţii faţă de acum două săptămâni şi se află pe 292.

La dublu, Victor Cornea a regresat patru poziţii şi se află pe 71.

Clasamentul ATP la simplu
1 (2). Jannik Sinner (Italia) 9.525 puncte
2 (3). Carlos Alcaraz (Spania) 8.580
3 (1). Novak Djokovic (Serbia) 8.360
4 (4). Alexander Zverev (Germania) 6.885
5 (5). Daniil Medvedev (Rusia) 6.485
6 (6). Andrei Rublev (Rusia) 4.710
7 (7). Casper Ruud (Norvegia) 4.025
8 (8). Hubert Hurkacz (Polonia) 3.995
9 (11). Alex De Minaur (Australia) 3.845
10 (10). Grigor Dimitrov (Bulgaria) 3.775
................................................................
292 (286). Filip Cristian Jianu 192
387 (427). Gabi Adrian Boitan 124
396 (386). Nicholas David Ionel 121
397 (364). Cezar Creţu 120
400 (388). Marius Copil 118
494 (479). Sebastian Gima 86
527 (530). Vlad Andrei Dancu 76
542 (543). Dan Alexandru Tomescu 71
572 (551). Radu Mihai Papoe 65
...

ADVERTISING

Clasamentul ATP la dublu
1 (3). Matthew Ebden (Australia) 8.110 puncte
2 (1). Marcel Granollers (Spania) 8.025
2 (1). Horacio Zeballos (Argentina) 8.025
4 (4). Rohan Bopanna (India) 7.930
5 (5). Joe Salisbury (Marea Britanie) 6.560
6 (6). Rajeev Ram (SUA) 6.515
7 (13). Marcelo Arevalo (El Salvador) 5.990
8 (9). Wesley Koolhof (Olanda) 5.850
9 (21). Mate Pavic (Croaţia) 5.640
10 (20). Andrea Vavassori (Italia) 4.875
.............................................................
71 (67). Victor Cornea 1.114
170 (174). Alexandru Jecan 465
328 (358). Bogdan Pavel 195
360 (361). Dan Alexandru Tomescu 177


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇