Scandal după Rapid - Dinamo, la capătul unui arbitraj scandalos. Verdictul specialistului Porumboiu, după fazele incriminatorii la adresa lui Istvan Kovacs

Scandal după Rapid - Dinamo, la capătul unui arbitraj scandalos. Verdictul specialistului Porumboiu, după fazele incriminatorii la adresa lui Istvan Kovacs
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Rapid a învins Dinamo cu 3-2, însă meciul a fost umbrit de gafele de arbitraj comise de cel mai bun arbitru român al momentului, Istvan Kovacs.

Fostul arbitru internațional Adrian Porumboiu l-a distrus pe centralul din Carei, la capătul acestui joc, fostul patron de la FC Vaslui începându-și tirada prin faptul că penaltiul din minutul 9 trebuia acordat ferm și clar, fără să mai trebuiască să intervină VAR, după faultul dintre Borza și Musi.

În minutul 67, la un alt duel între Borza și Musi, fundașul Rapidului l-a faultat clar din spate pe Musi. Balonul ajunge la Petrila care face 2-2. Porumboiu a declarat că a fost fault clar la Musi.

„La faza faultului lui Borza la Musi, dacă ești arbitru, nu ai nevoie de intervenția VAR. Ești arbitru mare, cum să nu vezi că este fault?! Apoi, la golul lui Petrila, numai dacă ești beat nu dai fault la intervenția lui Borza la Musi. Asta nici la cursurile de începători nu poți să o greșești. Nu era nevoie să-l cheme VAR-ul.

GOOOL! Rapid - Dinamo 2-2. Fabuloasă execuția lui Petrila: șut în vinclu de la 20 de metri și gol

Doamne ferește, e rușinos! Cred că Kovacs chiar are probleme de vedere. Dacă nu vezi nici faultul de la penalti, nici pe acesta la Musi, e grav pentru un arbitru FIFA!

La faza cu Musi este un brânci ca în campionatele sătești. La acel atac al lui Armstrong la Vulturar nu este de roșu. Pe asta a nimerit-o. Poate că VAR i-a atras atenția la faza cu Borza și Musi. O fi zis că a controlat-o el. Mai bine să-și controleze vederea”, a spus Porumboiu, pentru GSP.ro.

Rapidul e noua lideră din play-off acum, cu 31 de puncte, unul peste Craiova, în timp ce Dinamo a ajuns pe locul 6.

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!