S-a stabilit prima finalistă a Cupei Davis 2023

S-a stabilit prima finalistă a Cupei Davis 2023

Australia s-a calificat în finala Cupei Davis 2023, vineri seara, în oraşul spaniol Malaga, unde are loc turneul final al competiţiei masculine de tenis pe echipe naţionale, după cel de-al doilea meci de simplu al semifinalei contra Finlandei, Alex De Minaur (12 ATP) învingându-l în două seturi, 6-4, 6-3, pe Emil Ruusuvuori (69 ATP).

De Minaur s-a impus după o partidă de o oră şi 35 de minute.

Australia conducea cu 1-0 după ce în primul meci al semifinalei Alexei Popyrin (40 ATP) îl învinsese pe Otto Virtanen (171 ATP) în două seturi, 7-6 (7/5), 6-2.

ADVERTISING

Partida de dublu nu s-a mai disputat.

Australia, finalista ediţiei trecute a Cupei Davis, îşi va afla adversara din ultimul act al competiţiei sâmbătă seara, după cea de-a doua semifinală, în care Serbia lui Novak Djokovic întâlneşte Italia, care se bazează mai ales pe Jannik Sinner (4 ATP).


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!