Nu toate lucrurile sunt roz în sânul formației Inter Milano, chiar dacă gruparea de pe San Siro este pe locul 1 în Serie A și aproape calificată în optimile de finală ale UEFA Champions League.
După eliminarea din acest final de săptămână în semifinalele Supercupei Italiei, după un duel dramatic decis la penaltiuri cu Bologna, scor 1-1 și 2-3 la loviturile de departarjare.
Chivu și-a creionat în aceste ultime luni o echipă clară de start, din care însă lipsește fundașul central Stefan de Vrij (33 de ani), din Olanda, care nu se regăsește printre preferații săi.
Aflat la Inter din 2018, batavul a adunat 287 de meciuri, cu 13 goluri și opt pase decisive, dar mai nou nu se mai află în planurile actualului antrenor, românul Cristi Chivu. El mai are contract până în vara lui 2026 și se gândește chiar din această iarnă să părăsească corabia nerrazzură, după cum anunță jurnalistul Nicolo Schira.
El dorește să rămână în cărți pentru a fi convocat pentru Olanda la Cupa Mondială din 2026, iar dacă nu va juca în mod constant, el foarte probabil nu va fi chemat la lot de antrenorul Ronald Koeman. Olanda se află în grupa F, de unde mai fac parte Japonia, Tunisia și play-off winner B (Ucraina – Suedia / Polonia – Albania).
Cu 77 de selecții la națională, de Vrij are opt trofee, două Serie A (2021, 2024), două Cupe ale Italiei (2022, 2023) și patru Supercupe ale Italiei (2018, 2022, 2023, 2024), toate cu Inter.
D.A.
