Rusia şi Italia vor juca finala competiţiei masculine de tenis pe echipe ATP Cup care se dispută la Melbourne, după ce au trecut sâmbătă în semifinale de Germania (2-1), respectiv Spania (3-0), transmite AFP.
Bazându-se pe cei mai buni jucători ai săi, Matteo Berrettini şi Fabio Fognini, locul 10 şi locul 17 în ierarhia mondială, Italia s-a impus la o diferenţă atât de categorică şi fiindcă meciul de dublu nu s-a mai disputat, perechea spaniolă declarând forfait.
Al treilea meci nu mai avea nicio miză, după ce Matteo Berrettini l-a învins pe Roberto Bautista Agut, 6-3, 7-5, iar Fabio Fognini l-a dominat pe Pablo Carreno Busta, 6-2, 1-6, 6-4, soarta calificării fiind deja decisă. Spaniolii au fost nevoiţi să joace fără liderul lor, N.2 mondial Rafael Nadal, care are dureri de spate.
Şi soarta celeilalte semifinale a fost decisă după meciurile de simplu. Într-un duel ce a opus jucători din top 10, Daniil Medvedev (N.4) l-a învins pe Alexander Zverev (N.7) în trei seturi, 3-6, 6-3, 7-5. Andrei Rublev (N.8) s-a impus în faţa lui Jan-Lennard Struff (N.37), tot în trei seturi, 3-6, 6-1, 6-2.
Victoria lui Struff şi a compatriotului său Kevin Krawietz la dublu, 6-3, 7-6 (7/2) împotriva perechii Evgheni Donskoi/Aslan Karaţev le-a permis germanilor să obţină un punct.
Prima ediţie a competiţiei, în 2020, s-a încheiat cu victoria Serbiei, care în acest an a fost eliminată din faza grupelor.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro: