Bayern Munchen, campioană a Germaniei şi în actualul sezon, a remizat sâmbătă, în deplasare, 2-2, cu Freiburg, în penultima etapă, meci care a consemnat şi egalarea, de către Robert Lewandowski, a recordului de goluri reuşit într-un sezon din campionatul intern (40) de legendarul Gerd Muller.
Pe Dreisamstadion, Lewandowski a deschis scorul în minutul 26, din penalty, Manuel Gulde a egalat în minutul 29, Leroy Sane i-a adus din nou pe bavarezi în avantaj în minutul 53, pentru ca în minutul 81, Christian Gunther să reuşească egalarea şi să stabilească scorul final.
Internaţionalul polonez avea marcate 39 de goluri până în etapa a 32-a, izbutind sâmbătă să atingă recordul deţinut de Muller din anul 1972. Nu este exclus ca el să depăşească acest record în ultima etapă, de săptămâna viitoare, când Bayern va juca acasă contra lui Augsburg.
Borussia Moenchengladbach a pierdut pe propriul teren, 1-2, partida cu VfB Stuttgart. Lars Stindl a deschis scorul pentru gazde în minutul 45, însă Wataru Endo (72) şi Saşa Kalajdzic (75) au punctat pentru oaspeţi care au ajuns astfel cu un loc mai jos decât Gladbach (locul 9).
Bayer Leverkusen şi Union Berlin au terminat la egalitate, 1-1, meciul de pe BayArena. Florian Wirtz a deschis scorul pentru Bayer în minutul 26, dar Joel Pohjanpalo a marcat în minutul 72, închizând tabela de marcaj.
Schalke 04, ''lanterna roşie'', deja retrogradată, a învins surprinzător acasă, cu 4-3, pe Eintracht Frankfurt. Jan Huntelaar a marcat primul gol al partidei, pentru gazde, în minutul 15, Andre Silva a egalat în minutul 29, oaspeţii au preluat iniţiativa în minutul 51, prin reuşita lui Evan Ndicka, dar un minut mai târziu a fost restabilită egalitatea prin golul lui Blendi Idrizi. Schalke a revenit la conducere în minutul 60, prin golul lui Florian Flick, şi şi-au mărit avantajul în minutul 64, prin reuşita lui Matthew Hope. Ultimul gol al meciului a fost în dreptul lui Eintracht, care a marcat prin acelaşi Andre Silva, în minutul 72.
Tot sâmbătă, într-un alt meci încheiat cu două cartonaşe roşii (câte unul de fiecare echipă), Augsburg a învins cu 2-0 pe Werder Bremen. Rani Khedira (57) şi Daniel Caligiuri (90, penalty) au marcat golurile victoriei gazdelor.
Alte meciuri vor avea loc duminică şi luni.
În clasament, Bayern Munchen este lider şi virtual campioană, cu 75 puncte, urmată de RB Leipzig (64 puncte) şi Wolfsburg (60 puncte).
Schalke 04 va evolua din sezonul următor în eşalonul secund, în timp ce alte 5 echipe luptă în continuare pentru evitarea retrogradării.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro: