Fostul mare fotbalist brazilian Rivaldo se arată impresionat de Ianis Hagi.
Astfel, legendarul fost atacant remarcă ascensiunea lui Ianis din ultimele luni.
"Ianis Hagi este un jucător excelent pe care îl urmăresc de când era la Viitorul, alături de Rivaldinho (n.r. - fiul lui Rivaldo). Acum a început să-l impresioneze pe antrenorul lui, Steven Gerrard. Nu cred că a fost vreodată vorba să nu aibă încredere în Gerrard, ci invers.
Acum în sfârşit are încrederea antrenorului, ceea ce este foarte important pentru ca un jucător să înceapă să joace titular mai mult. Dacă devine un pion esenţial al echipei îi va creşte încrederea, iar asta îi va permite să-şi etaleze cel mai bun joc pe teren", a declarat Rivaldo pentru cei de la Betfair.
De asemenea, Rivaldo a afirmat că nu exclude ca Ianis Hagi să ajungă la Liverpool alături de Steven Gerrard.
""Îmi este clar că va deveni manager Liverpool într-o zi – sunt aproape sigur de asta. Cine ştie, poate că Ianis Hagi ar putea profita de încrederea pe care o are din partea lui şi îl va urma la un club mai mare atunci când Gerrard va face schimbarea. Amândoi sunt într-o fază intermediară de dezvoltare în carierele lor şi au ocazia să crească şi să ajungă la un club mai mare, precum Liverpool.
Jurgen Klopp are un merit foarte mare pentru toate realizările sale de când a venit la Liverpool, aşa că nu mi se pare corect să ne gândim deja la un înlocuitor. Serii slabe de rezultate au loc în fotbal şi oricărui club i s-ar putea întâmpla. Mai mult, a juca fără fani în tribune nu ajută. Este adevărat că toate cluburile sunt în aceeaşi situaţie, însă fanii Liverpool sunt speciali şi crează o atmosferă specială pe Anfield. Liverpool simte lipsa fanilor", a mai spus Rivaldo.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro: